marți, 19 martie 2013

ADEVĂRURI NESPUSE: Grecii și romanii au fost tracizați de populația balcano-dunăreană

un articol de Valentin Roman

Decenii întregi s-a "servit" românilor, drept adevăr ce nu mai are nvoie de demonstrație, faptul că ei vorbesc o limbă neo-latină, mai exact că strămoșii lor geto-daci și-au uitat subit, într-o perioadă scurtă de timp, limba strămoșească și au preluat limba cuceritorului roman, care, de-a lungul secolelor, suferind diverse influențe, s-a transformat în ceea ce numim azi limba română.

Iată că acest "adevăr' apărat atât de îndârjit de cei ce ne-au scris și încă ne scriu și astăzi istoria din manuale, apare, în lumina unor dovezi tot mai numeroase și solide, drept o teorie extrem de șubredă, lipsită de fundamente solide științifice.

Nu voi relua, de această dată, argumentația care atestă imposibilitatea romanizării lingvistice a geto-dacilor în doar câteva decenii de influență romană la nordul Dunării. Am făcut asta cu alte ocazii.

indo-european-expansionDe data aceasta vă propun să ne întoarcem cu mult mai mult în timp, în căutarea rădăcinilor care dovedesc că spațiul carpato-danubiano-pontic și arealele aflate în proximitatea sa imediată au reprezentat "matca" limbii-mamă a aproape tuturor limbilor vorbite astăzi în Europa și nu numai, dar și a urmelor care atestă în mod cert conexiunea etnică, lingvistică și culturală a lumii greco-romane cu acest spațiu, apărută nu neapărat nu atât în urma influenței acesteia asupra autohtonilor dunăreni, ci mai degrabă invers.

Prin urmare, la momentul venirii romanilor la nordul Dunării, se poate afirma cu toată seriozitatea că aceștia au venit în locul în care limba lor își avea rădăcinile, alături de alte idiomuri antice sau actuale ale continentului nostru.

 Aici s-a vorbit pentru prima oară limba indo-europeană!


Aproape la unison, cercetătorii preocupați de stravechimea europeană opinează că spațiul în care s-a dezvoltat limba-mamă a celor mai multe dintre idiomurile europene de astăzi (și nu numai, dacă avem în vedere că, prin intermediul exploratorilor Evului Mediu, parte din ele au ajuns și în Africa, America de Sud și America de Nord etc) este cel al regiunii Mării Negre, în jurul acesteia, pe teritorii aparținând astăzi României și Ucrainei, de pildă, către Podișul Anatolian, Munții Ural și Marea Caspică.

indoeuropean_languages_map_2.000 BCAcesta este spațiul aproximativ în care se dezvoltă, în preajma mileniilor V-IV, cultura indo-europeană, care sintetizează moștenirea culturală autohtonă acumulată încă de la primii pași către neolitizare ai localnicilor cu tradiția și cultura războinică a grupurilor creatori de kurgane.

De aici, în mod radial, grupuri de indo-europeni se deplasează către alte arii geografice, influențând cultural și lingvistic populațiile întâlnite în cale. Unele dintre aceste grupuri pătrund în subcontinentul indian și reprezintă strămoșii lingvistici ai populațiilor care astăzi vorbesc acolo limbile indice și iranice, în timp ce alte grupuri se deplasează către vestul Europei și către nordul acesteia.

De altfel, este deja demonstrat faptul că neolitizarea Europei s-a făcut din est către vest și nu invers. Mai exact, spațiul la care facem referire mai sus a fost primul din cele europene în care s-a trecut la sedentarism, unde practicile și tehnicile agricole au fost inițial dezvoltate, unde domesticirea animalelor devine o practică generalizată în cadrul comunităților și unde apar primele așezări cu caracter proto-urban.

Revenind la aspectele ce țin de limbă, specialiștii au concluzionat, aplicând metoda istorico-comparativă, că există o înrudire între limbile germanice, slave, latină și greacă, înrudire care are drept explicație faptul că acestea sunt mlădițele unui trunchi comun, anume limba indo-europeană. Evident, prin extinderea teritorială a influenței indo-europene, în timp, au început să apără particularitățile care au dus ulterior la diferențe, până în ziua de astăzi.

În acest sens, Sir William Jones în lucrarea sa „The Sanscrit Language”, filolog britanic, nota, în 1786, că: "sanscrită, fie ea cât de antică, este de o structură minunată; mai perfectă decât elena, mai bogată decât latina și mai desăvârșit rafinată decât amândouă, totuși dovedind față de ambele o afinitate, atât în rădăcinile verbelor, cât și în formele gramaticii, mai puternică decât ar fi putut apărea din pură întâmplare; atât de puternică încât nici nu filolog nu le poate cerceta fără să fie convins că toate trei au izvorât din vreo sursă comună care, probabil, nu mai există...”

LanguagespreadFromBlackSeaAfirmația lui Jones este sutinuta și de Franz Bopp, a cărui lucrare „Vergleichende Grammatik des Sanskrit, Zend, Griechischen, Lateinischen, Litauischen, Gotischen und Deutschen” („Gramatică comparativăƒ a limbilor sanscrităƒ, zend, greacăƒ, latinăƒ, lituanianăƒ, goticăƒ și germanăƒ”), publicată între 1833 și 1852, este considerată ca începutul studiilor indo-europene că disciplinăƒ academicăƒ.

În timpurile noastre, teoria originii limbii indo-europene în spațiul Mării Negre este susținută de cercetători precum Jonathan Slocum, de la Linguistic Research Center, College of Liberal Arts, Universitatea din Texas, SUA, care afirmă că macro-familia limbilor indo-europene își are originea în limba vorbită în urmă cu aproximativ 6.000 de ani de oamenii ce locuiau în vecinătatea Mării Negre și la est de Marea Caspică, pe un teritoriul corespondent aproximativ celui în care mai târziu se dezvoltă cultura scitică.

Acestei opinii îi subscrie și David Anthony, arheolog la Hartwick College, specialist în indo-europenianism, care afirmă că la titulatura de primi vorbitori ai limbii indo-europene cei mai potrivit candidați sunt autohtonii din zona Mării Negre și a celei Caspice care viețuiau aici în perioada 5.000-3.000 î.Hr.

Romanii vorbeau o limbă cu origini nord-dunărene!


Avansând în timp, în preajma perioadei în care apar primele manifestări ale culturilor și civilizațiilor grecești și romane, observăm că influența culturii dunărene, uneori direct, alteori indirect, a continuat. Astfel, dacă este deja clar că în vremurile neolitice grupurile nord-dunărene au adus în spațiul viitoarei lumi greco-romane limba (latina și greacă fiind recunoscute drept limbi indo-europene) și cultura materială, la fel de clar este că această infleunta a existat și după momentul în care se poate vorbi, din punct de vedere istoric, de greci și romani.

Etruscii, recunoscuți drept civilizatorii pre-romani ai Peninsulei Italice, pot fi considerați, ca urmare a legăturilor strânse cu unele grupuri tracice, legături etnice și culturale, precum frigienii anatolieni sau peonii, drept purtători ai unor elemente de cultură tracă în spațiul italic.

Urmând firul logic și având în vedere că etruscii sunt cei care le-au dat alfabetul romanilor, precum și primii regi și parte a panteonului de zeități, se poate opina că romanitatea conținea, într-o proporție însemnată, elemente solide de...tracism!

latiumMel Copeland  este de părere că limba etruscilor, la nivelul secolelor VII-IV î.Hr, era înrudită cu limba dacă, element care conduce către ipoteza că cele două popoare erau înrudite și făceau parte din marele neam al tracilor.

Același autor explică astfel înrudirea lingvistică dintre etrusci, civilizatorii romanilor și daci: “Etruscii au apărut în Italia în jurul anului 1000 î.Hr. și au venit aici din Lydia și Frygia. Frigienii, originari din Macedonia și Tracia, erau înrudiți cu dacii și geții (românii de astăzi), care vorbeau aceeași limbă”.

Copeland mai amintește, ca semn al relațiilor strânse dintre frigieni și lidieni, strămoșii etruscilor și traci, faptul că aceștia au luptat ca aliați, de partea troienilor, în războiul contra aheilor, preluând, astfel, o informație din Iliada lui Homer. Aceste concluzii sunt întărite analizând scrierile unor autori antici.

De pildă, Vergilius notează:”Orașul Cerveteri este construit pe o stâncă locuită cândva de lidieni, un popor distins în războaie, ce viețuia pe toate dealurile Toscanei”. De asemenea, Seneca afirmă că “Asia Mică este locul unde au trăit etruscii la începuturi”. Un alt autor antic, Tacitus, ne spune că etruscii au venit din Asia Mică, ei fiind urmași ai pelasgilor, fiind numiți thirasieni sau thiresieni în insulele Lemnos, Imbros, Lesbos și în Delos.

O sursa modernă care atestă descendența tracă a etruscilor este Enciclopedia Britannica, potrivit căreia “la începutul expansiunii lor, romanii au fost inițial respinși, în Toscana, de către etrusci, care au venit cu mult înaintea lor, din Anatolia, fiind descendenți ai tribului trac al frigilor/brigilor", iar în lucrarea The Asiatic affinities of the old Italians, aparținând lui Robert Ellis, se precizează că neamurile tracilor se întindeau până la Alpi și Marea Tireniană (a se observa asemănarea numelui acestei mări cu cel dat de greci etruscilor, respectiv thirasieni), limba acestora fiind vorbită și în Etruria.

EtruscansEllis adaudă că: “TOȚI TRACII, INCLUZÂNDU-I PE ETRUSCI, DACI ȘI FRIGIENI, VORBESC ACEEAȘI LIMBĂ”. În lucrarea amintită mai sus se mai spune și că proto-etruscii și-au dezvoltat cultura, în perioada de trecere dintre epoca bronzului și cea a fierului, în zona Anatoliei şi a Mării Negre, această cultură fiind “iluminatoarea Eurasiei”.

Dacă vorbim de frigienii din Anatolia, putem să amintim și o relatare a lui Herodot (cartea II), care îi atribuie faraonului egiptean Psametic (în jurul anului 700 î.Hr.) următoarea afirmație: ''Am făcut multe experiențe în viața mea ca să aflu care a fost cel mai vechi popor de pe pământ și ce limbă vorbea acel popor; în fine, am ajuns la convingerea că limba cea mai veche a fost a FRIGIENILOR, adică a PELASGILOR și, prin urmare, este poporul cel mai vechi''.

Cercetătorul italian Graziano Baccolini, precizează, în volumul Reflections on the Etruscan Civilization: “Îmi este greu să înțeleg de ce, încă, unii istorici italieni eșuează în a înțelege contribuția enormă a civilizației etrusce (trace) la clădirea culturii vestice și de ce, continuând să se ghideze după dovezi false, afirmă că grecii și romanii reprezintă culturile superioare primordiale ale Europei”.

Același autor este de părere că etruscii au venit din estul Europei și sunt adevărații fondatori ai culturii acestui continent. Tot el mai afirmă că "în zorii dezvoltării lor militare, romanii, cu o cultură inferioară, și-au falsificat originile și au ascuns moștenirea civilizației etrusce, iar falsificarea istoriei lor a continuat, în vremea primilor împărați, printr-o serie de edicte."

Într-o altă lucrare, anume The Hidden Roots of Europe, editată de Fundaţia Culturala Animi, Muzeul Național Brukenthal și Muzeul Civic Pitigliano, se arată că “la nivelul mileniului I î.Hr., populațiile care locuiau pe teritoriile de astăzi ale României, Bulgarei și Italiei, respectiv dacii, tracii și etruscii, au creat culturi originale, care au jucat un rol extrem de important în formarea artei greco-romane".

Etruscans-2Tot în acest volum se mai arată că teritoriile amintite au o moștenire istorică bogată, aici găsindu-se semnele celor mai vechi civilizații preistorice, dezvoltate la nivelul neoliticului, al epocii bronzului și al celei de fier.

Citând din aceeași lucrare, trebuie să mai spunem că: “deși numiți barbari de greci și de romani, populațiile despre care vorbim au creat culturi cu nimic inferioare celor grecești şi romane, ba chiar se poate spune că, de pildă, în ceea ce privește arhitectura și arta, etruscii, dacii și traci i-au influențat decisiv pe greci și pe romani”.

De asemenea, știm cu siguranță că romanii, atât în perioada de început a dezvoltării civilizației lor, dar și ulterior, au fost influențați, pe tărâm mai ales artistic și cultural și, nu doar de către etrusci, ci și de civilizația elenă, mult mai veche și mai avansată decât cea romană. Această interacțiune avea loc chiar și pe pământul Italiei, în zone în care grecii antici au înființat colonii (de pildă, Napoli de astăzi, anticul Neapolis).

Plecând de la această realitate și având în vedere legăturile strânse dintre cultura greacă și cea tracă, este de așteptat ca și romanii, pe filieră greacă, să fi preluat elemente caracteristice culturii și limbii tracilor. În plan religios, de pildă, romanii au preluat, de la tracii frigieni din Asia Mică, cultul zeiței trace Rhea Silva, pe care au adoptat-o în panteonul roman drept mama gemenilor Romulus și Remus.

Lucurile interesante privind Italia antică nu se opresc aici. Neamurile latinilor, întâlnite în centrul și sudul Italiei înainte de creșterea puteri romanilor în zonă, erau urmașe ale tracilor veniți, în mai multe valuri, din zona Balcanilor în perioada 1.800-900 i.Hr. O caracteristică anume a acestor neamuri era practica...transhumanței.

Iată deci cum însăși numele limbii latine provine de la numele unei populații cu origini balcanice, deci tracice. Așadar, romanii, în zorii civilizației lor, erau pur și simplu înconjurați de etnici traci și, chiar dacă aceștia își pierd identitata politico-administrativă în urma înglobării ulterioare în Imperiul Roman, este absolut clar că i-au influențat pe noii stăpâni ai zonei în toate aspectele culturii lor.  Cel mai important lucru dintre toate este că latinii traci le-au dat romanilor limba latină!!!

În jurul anilor 500 î.Hr. nu mai puțin de 15 orașe latine erau atestate în Peninsula Italică, dintre care putem aminti Tibur, Ardea, Aricia, Ficulea, Nomentum sau Lavintium. Roma însăși, în perioada 550-338 i.Hr. nu era decât un oraș, puternic, e drept, dar un oraș membru al unei colitii de orașe latine, locuite de cu precădere etnici traci.

În mod cert, neamurile s-au mai amestecat în zonă, însă, dacă avem în vedere baza etnică pre-romană solidă în arealul la care facem referire, atunci ne putem aștepta ca genă preponderentă, chiar și în cazul romanilor, să fi fost cea tracă și în secolele următoare.

Marea civilizație greacă, creata pe fundații tracice!


edoniAșa cum am precizat mai sus, citand din The Hidden Roots of Europe, "la nivelul mileniului I î.Hr., populațiile care locuiau pe teritoriile de astăzi ale României, Bulgarei și Italiei, respectiv dacii, tracii și etruscii, au creat culturi originale, care au jucat un rol extrem de important în formarea artei greco-romane".

Neamul tracilor, întins pe o arie uriașă, și-a lasat amprenta asupra tuturor culturilor cu care a co-existat sau care au preluat stăpânirea unor zone tracice ulterior.
Nu doar etruscii au influențat cu elemente tracice spațiul egeean.

Dacă ne referim la zona Greciei antice, trebuie să spunem că și alte areale, precum Macedonia, cu mult înainte de afirmarea politică a regatului macedonean, erau dominate etnic și cultural de neamuri tracice. Aici regăsim provincia antică ce era cunoscută sub numele de Edonia (sau Mygdonia), localizată între râurile Nestus și Strymon, în estul peninsulei Halkidiki, locuită de edoni, neam tracic.

Edonii au jucat un rol extrem de important în politica vremii, așa cum aflăm de la Tucidite care, în Istoria Războaielor Peloponesiace, povestește cum aceștia au respins o invazie a ionienilor și au cucerit de la atenieni o colonie a acestora, numită Ennea Hodoi (mai târziu oraș cunoscut sub numele de Amphipholis).

Însăși provincia Attica, anume zona din jurul orașului Atena, este privită de unii autori antici drept un areal stăpânit inițial de traci. În acest sens, Strabon, în Geografia, cartea  a VII-a, este mai mult decât elocvent and afirmă că Attica era cândva stăpânită de "tracii veniți aici cu Eumolpus". Același autor mai amintește de tracii frigieni conduși de Pelops (veniți din zona Anatoliei, urmași ai tracilor brigi ce viețuiau în zonă balcanică), care stăpâneau în părțile Peloponesului, zona Greciei moderne de la sud de istmul Corint.

O afirmație extrem de interesantă a lui Strabon (care, atenție, a trăit între 60 i.Hr și 21 sau 26 d.Hr.!) este aceea că "și în prezent tracii locuiesc în vecinătatea grecilor, iar Macedonia și părți ale Tessaliei aparțin acestora". Așadar, chiar și la nivelul începutului primului mileniu al erei noastre, prezența tracă în Grecia era încă atestată de autori pe arii întinse.

Și în zilele noastre urmele tracilor sunt prezente în lumea greacă. De pildă, insula Samothrace păstrează în componența numelui său numele primilor ei locuitori, anume tracii. Populația locală actuală este practic o sinteză între tracii ce o stăpâneau inițial și coloniști greci veniți din Samos în preajma secolului VIII î.Hr.

Mitologia greacă a păstrat și ea elemente de origine tracă. Regăsim în poveștile grecilor fie regi ai tracilor, precum Lycurgus, Diomedes, Tereus sau Poltys, dar și personaje a cărora influență în zona cultural-artistică s-a păstrat timp de secole întregi, precum Orfeu. Un semn al faptului că grecii antici considerau că se înrudesc cu tracii sau că există influențe majore din partea lor asupra elenilor este și faptul că, în mitologia acestora, tracii sunt urmașii lui Thrax, fiul lui Ares, zeul grec al războiului.

statuie antica, samotraceDe asemenea, unii regi traci sunt prezentați ca având origine divină. Regele Poltys, de pildă, este amintit de mitologia greacă drept fiu al lui Poseidon. Tot legendele grecești vorbesc despre Phineas, fiul regelui Agenor al Tyrului (oraș fenician de pe coasta libaneză), cara, alături de frații săi, plecând în căutarea surorii lor Europa, răpită de Zeus, a ajuns pe țărmurile Mării Negre devenind rege al tracilor. Și lista poate continua...

Lista orașelor întemeiate de traci în spațiul Mării Negre, dar și în cel egeean esta una extrem de lungă, așa cum atesta izvoarele. Un exemplu: tradiția greacă îi atribuie lui Acamas, conducătorul armatei trace care a participat la războiul troian, întemeierea orașului Aenus, la gurile Hebrusului.

În concluzie, revenind la punctul de plecare al acestui articol, anume localizarea spațiului de origine a limbii și culturii indo-europene primordiale în zonă Mării Negre, se poate opina că, milenii mai târziu, marile civilizații ale continentului nostru, greacă și romană, erau construite pe fundamente traco-dunărene și că au păstrat, permanent, în structura lor, mai evidențiat sau mai mascat, elemente de cultură, limbă, tradiție și practici care aveau ca loc de formare spațiul aproximativ al României, Bulgariei și parțial Ucrainei de astăzi.

Aceste lucru este perfect plauzibil dacă avem în vedere faptul că, de pildă, la sosirea în spațiul egeean a aheilor, ionienilor și dorienilor, prin migrație, aceștia au luat contact cu populații sedentare cu origini tracice, făuritoare de cultură și civilizație, lucruri prin care acestea le erau superiori noilor veniți. Același lucru este valabil și în cazul romanilor care și-au dezvoltat cultura într-un spațiu în care descedenți ai tracilor viețuiau de secole întregi.

Așadar, în ceea ce ne privește în mod direct, anume teza romanizării geto-dacilor după anul 106, se dovedește încă o dată că această teorie este una lipsită de fundament științific, din simplul motiv că romanii fuseseră tracizați parțial cu secole în urmă de tracii balcano-dunăreni (asta chiar dacă eliminăm teoria potrivit căreia romanii ar fi fost chiar traci, teorie ce are și ea argumentația sa destul de solidă).

 În loc de concluzii


Pentru a evita poisibilele interpetari pe care romanistii le pot aduce, după cum le este obieceiul, ținem să precizăm că toate cele de mai sus nu au fost expuse cu scopul de a induce cititorilor ideea potrivit căreia tracii ar fi colonizat fizic Europa sau teritorii aparținând altor neamuri, impunându-se etnic prin forță.

Vorbim mai degrabă despre o influența culturală a tracilor, ca populație pre-romană și pre-greacă în teritorii în care aceștia locuiau, ce au fost ulterior stăpânite de romani și greci. Mai exact, ne referim la o construcție a culturii și civilizației greco-romane pe fundatiil stabilite de traci cu secole înainte ca măcar romanii și greci să fi existat în istorie.

thracian_sea-3Rezumând, această influența a tracilor asupra lumii greco-romane se regăsește în religie, toponimie, limbă, tradiții și practici de zi cu zi, dar și, evident, într-o proporție dificil de aproximat, în etnicitatea romano-greacă, din simplul motiv că ei locuiau inițial acolo unde au venit romanii și grecii și nu viceversa.

Și știm, din istorie, că mai în toate cazurile cei nou-veniți într-un teritoriu sunt asimilați sau cel puțin sunt extrem de puternic influențați de populația autohtonă, sedentară, a respectivei zone.

Astfel, având în vedere toate cele susținute în acest articol, la care se pot adăuga lesne zeci sau sute de alte informați și probe, teoria potrivit căreia geto-dacii, ca parte a marelui popor trac erau niște barbari ce au primit lumina civilizației de la greco-romani apare din nou drept una șubredă. Că geto-dacii, ca ramură a poporului trac, au dat civilizație altora, asta da, se poate crede și argumenta. Epopeea continuă...

6 comentarii:

  1. Adevarul nu poate fi ascuns!

    RăspundețiȘtergere
  2. Tracii totuşi erau destul de heterogeni. Limba indo-europeana a aparut (probabil) in spaţiul dintre marea neagra si cea caspica, drept ca foarte aproape de noi. Iar reprezentantii culturii Cucuteni-Tripolie se pare origini iraniene. Studii lingvistice, toponimice de exemplu pot ceva clarifica, dar mai ales cele genetice ar putea reabilita rolul stramosilor nostri in oformarea marilor civilizatii europene.
    Am impresia ca de mii de ani spatiul sud-dunarean (cum sa-l mai numesc altfel?) exportă oameni, creieri, gene imbogatindu-i pe altii. Tragedie nationala.

    RăspundețiȘtergere
  3. Depuneti o munca formidabila domnule Valentin Roman! Felicitari pentru articolul acesta si pentru perseverenta!

    RăspundețiȘtergere
  4. Am scris comentariul anterior pentru a verifica dacă se postează automat sau în urma aprobării, pentru că nu doresc sa fie făcut public ceea ce va spun aici.
    Am postat fragmente din articolul dvs. pe un forum și cu acestă ocazie am observat mici greșeli de tastare, pe care la prima lectură nu le observasem, dar mi-au fost semnalate de un program add ons la browserul de internet, eu folosesc chrome dar cred că există la oricare browser posibilitatea instalării unui spell checker. E păcat ca detractorii ideilor pe care le susțineți să găsească astfel de fleacuri de care să se lege.
    Sper sa găsiți util comentariul meu.
    Ma puteți contacta la adresa hgrancea@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  5. Logica acestui articol este total falsa si arata cat de frustrat poate fi românul uneori. Faptul ca indoeuropenii timpurii (creatorii de kurgani) s-au format in stepele nord-pontice nu vrea sa zica ca cei mai civilizati dintre descendentii lor sunt cei care nu s-au indeparat geografic de leaganul asta primitiv. Urmasii cei mai directi ai indoeupenilor timpurii erau exponentii iranieni ai nomadismului pastoral ecvestru (precum scitii, sarmatii, alanii, etc), si nu cred ca se poate deduce din asta ca acestia erau cei mai civilizati. Pentru informare, puratorii stralucitei culturi balcano-danubiene nu erau indoeuropeni. Dimpotriva, indoeuropenii timpurii (si anume creatorii de kurgani) sunt cei care au distrus probabil, in mare parte, aceasta cultura sedentara si pasnica.

    RăspundețiȘtergere