marți, 14 mai 2013

Începem cercetările la Hândreşti. Implică-te şi tu! Istoria naţională este şi a TA!

un articol de Valentin Roman

Satul Hândreşti, comuna Oţeleni…un nume, un loc din România. Pentru mulţi, nu spune nimic, pentru alţii înseamnă o comună de oameni gospodari, iar pentru câţiva, care au vizitat zona, înseamnă unul din arealele în care continuitatea vieţuirii umane coboară în timp până în neolitic şi mai departe.


tablitele de la Hândreşti
Este o zonă aproape deloc cercetată, dar unde urmele trecutului sunt vizibile la suprafaţă. Călătorul, chiar şi cel neiniţiat în arheologie sau istorie, poate lesne să observe, pe parcelele de teren cultivate, fragmente ceramice cucuteniene, cu vechimi ce depăşesesc 5.000-6.000 de ani, bucăţi de silex, dar şi fragmente ceramice sau de locuinţe aparţinând carpilor, dacii liberi din Moldova.

Cu spijinul unor persoane dedicate şi de o înaltă pregatire profesională, am decis să ne implicăm în cercetarea acestei zone, a potenţialului său arheologic, astfel încât, în viitorul apropiat, să putem deschide o nouă filă în istoria naţională.

Concret, alături de Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza din Iaşi”, reprezentată în acest proiect de domnul lector universitar doctor Vasile Cotiugă şi cu sprijinul  profesorului Mihai – Gabriel Vasilencu, ne-am propus să demarăm, începând cu luna iunie a acestui an, un proiect de cercetare pe teren cu scopul de a stabili stratigrafia zonei, perimetrele aproximative ale aşezărilor neolitice şi antice, urmând ca, începând cu anul viitor, să procedăm la organizarea unor şantiere de anvergură.



Implică-te si redescoperă alături de noi istoria ţării!


Pentru a reuşi în acest demers, avem nevoie de sprijinul dumneavoastra. Un şantier arheologic presupune achiţionarea de unelte necesar săpăturilor, dar şi de fonduri pentru cheltuielile curente pe care mobilizarea unui grup de câteva zeci de persoane le reprezintă.

Poţi fi parte integrantă în acest proiect şi, prin implicarea ta, poţi ajuta la descoperirea unor elemente care vor contribui la o mai bună înţelegere şi cunoaştere a culturii şi civilizaţiei pe strămoşilor noştri.

ceramica neolitcă şi dacică la suprafaţăA sosit vremea să ne asumăm noi, oamenii obişnuiţi, cercetarea istorică şi susţinerea arheologilor de bună-credinţă, dedicaţi şi patrioţi. Poţi spijini acest proiect iniţiat de Asociaţia Geto-Dacii prin donaţii directe pe următoarele căi:



Localizarea şi istoricul cercetărilor



Satul Hândrești se află în podișul Moldovei, județul Iași și face parte din comuna Oţeleni. Este o localitate cu un deosebit potențial arheologic, fapt dovedit prin importantele descoperiri arheologice. Cu toate că siturile arheologice din această zonă reprezintă un valoros tezaur cultural pentru țara noastră, ele au fost foarte puțin cercetate. Potenţialul arheologic al arealului la care ne referim a fost evidenţiat în urma unor cercetări efectuate în satele Hăbășești, Brătulești, Fedeleșeni, dar și descoperirilor de la Hîndrești.

La Hăbășești, pe dealul Holm s-a descoperit un vast complex arheologic ce datează din perioada neolitică, aparținând culturii Cucuteni. La Brătulești a fost identificată o așezare din sec II-III d. Hr. La Fedeleșeni s-au descoperit așezări ale dacilor liberi, un tezaur monetar din sec. II-III d. Hr. 

Tot la Fedeleșeni, în 1928 cu prilejul efectuării unor sondaje arheologice este descoperit un sceptru de piatră zoomorf, ce aparține, ca perioadă culturii neolitice Cucuteni. 

Aceste sceptre zoomorfe sunt puține ca număr în țara noastră. Sceptrul a fost găsit în așezarea Cucuteni A, în interiorul unei locuințe distruse de incendiu.

Aceste cercetări au fost efectuate în anii 1949-1950 de Vladimir Dumitrescu și alți specialiști de renume, dar cercetările nu au mai continuat și în satul Hândrești, care se află la cca. 6 km de Fedeleșeni.

Descoperirile recente, întâmplătoare dovedesc faptul că satul Hândrești este foarte bogat în vestigii arheologice care așteaptă, să ne vorbească despre trecutul și identitatea noastră.

figurina antropomorfă Hândreşti, cultura Cucuteni, vechime aproximativă 6.000 de ani
Mărturie avem și scrisoarea învățătorului D. Atudorei, director al școlii primare din sat, care îndeamnă încă din anul 1927 ca această localitate, să fie cercetată arheologic. Încă de pe atunci se vorbește de existența a cinci stațiuni neolitice pe teritoriul Hândreștilor.

Cu munca și ajutorul profesorului Mihai – Gabriel Vasilencu, au fost identificate și alte așezări neolitice, dar și așezări din alte perioade istorice cum ar fi epoca eneolitică, epoca bronzului, așezări ale dacilor liberi din sec. II-III d. Hr. Aceste așezări așteaptă să fie cercetate înainte ca ele să fie distruse de lucrările agricole.

Un comentariu:

  1. Ma iertati ca va deranjez,vin cu rugamintea la d-voastra sa publicati un articol umanitar despre copilul meu.Singura mea speranta sunteti d-voastra.Toate detaliile despre copilul meu le gasiti pe blogul umanitar:
    http://dorintilica.blogspot.ro/ .
    Va multumesc anticipat!
    Va rog frumos sa-mi dati un raspuns daca puteti publica articolul de care v-am rugat la adresa de e-mail tilicamariana@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere