Pe 16 aprilie a.c. USL a votat, alături de UDMR și deputații minorităților, pentru respingerea unui proiect de lege care ar fi pus capăt maghiarizării străzilor și piețelor din Covasna și Harghita. Proiectul de lege, inițiat de doi PSD-iști în 2011, trecuse inițial de Senat pe vremea când PSD era în opoziție și a fost respins definitiv acum, cu PSD la putere.
Pe 1 iunie 2011 era adoptată la Senat
propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei
Guvernului nr.63 din 29 august 2002 privind atribuirea sau schimbarea de
denumiri, cu modificările şi completările ulterioare. Propunerea a fost
inițiată de către senatorul PSD de Dolj Lia-Olguța Vasilescu și
deputatul PSD de Harghita Mircea Dușa.
Redau mai jos forma propusă de inițiatori, așa cum a trecut ea de Senat.
Propunerea, adoptată în condițiile în
care PSD era în opoziție la acea dată, era una foarte benefică pentru
românii din Covasna și Hargita pentru că ar fi pus capăt maghiarizării
denumirilor de străzi și piețe din cele două județe, maghiarizări
orchestrate de ani de zile de către consiliile locale controlate de UDMR
și PCM. La acea dată senatorul PSD Lia-Olguța Vasilescu mi-a confirmat
faptul că informațiile publicate pe blogul meu au determinat-o să
demareze această propunere legislativă.
Deputatul Mircea Dușa absent când trebuie să facă ceva concret, nu doar să dea din gură a pagubă, pentru românii care l-au trimis în Parlament
În luna mai a.c., în timpul emisiunii
”La ordinea zilei”, ministrul Mircea Dușa, unul dintre inițiatorii
proiectului, se lăuda în direct, provocat de subsemnatul, cu adoptatea
acestei legi la Senat (fișa proiectului legislativ aici). Ceea ce a omis să spună în luna mai deputatul PSD de Harghita Mircea Dușa,
actual ministru al Apărării, este că proiectul inițiat de el și de
fostul senator Lia-Olguța Vasilescu a fost respins în luna aprilie
a.c. la Camera Deputaților, care era și camera decizională. După cum
reise din stenograma ședinței, Dușa nici măcar nu s-a dus la ședință
pentru a-și susține proiectul, cu atât mai mult cu cât se laudă că ar fi
deputatul românilor din Harghita.
Președintele UDMR s-a abținut, patriotul Bogdan Diaconu a votat pentru
Împotriva respingerii proiectului de
lege au votat doar deputații Andrei-Răzvan Condurățeanu (PP-DD) și
Dan-Cristian Popescu (FC). Evident, nu-i bănuiesc absolut deloc de
interes pentru soarta românilor din Covasna și Harghita. 329 de deputați
PSD, PNL, UDMR, PP-DD și ai minorităților au votat cot la cot pentru
respingerea acestei propuneri legislative.
Deputatul PSD Mircea Dușa
nici măcar nu apare pe lista de vot. Ca o ironie, la votul final pentru
respingerea PL 389/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei
Guvernului nr.63 /2002 privind atribuirea sau schimbarea de
denumiri, președintele UDMR Kelemen Hunor s-a abținut, în timp ce
deputatul PSD Bogdan Diaconu, a votat pentru respingerea acestei
modificări legislative care ar fi fost în beneficiul românilor din
Covasna și Harghita.
Se vede limpede că atunci când a putut să dovedescă că într-adevăr este
preocupat de soarta românilor din Covasna și Harghita, patriotul
Diaconu a votat cot la cot cu UDMR.
Deputatul PSD de Covasna, Horia Grama, a
fost prezent la ședință și a votat cot la cot cu UDMR pentru
respingerea proiectului de lege și deci împotriva celor care l-au trimis
în parlament.
Aplauze clasei politice!!! BRAVO!! este doar in Romania asa ceva!
RăspundețiȘtergereniste imputiti si tradatori de tara si de neam asta este guvernul din ziua de azi si cu UDMR-UL, o crima impotriva culturii romanesti. la puscarie cu toti tradatorii si cei care nu vor sa mai stea in tara asta sa migreze in ungaria ca au acces direct!
RăspundețiȘtergereAcesti indivizi sunt doar sclavi ai, printre altii, ungurilor! La ce va asteptati? Va mai mira? Pe mine nu! Peste fix un an veti vedea cum ungurii vor iesi la ataca pe fata si vor revendica Transilvania (Ardealul-pe limba lor, usor deformata) la UE si O VOR PRIMI!
RăspundețiȘtergereESTE RAZBOI, DOMNILOR, din umbra deocamdata, dar este! Si ungurii l-au luat foarte serios! Am vazut benere la Bruxelles, antiromanesti! Nimeni nu vorbeste despre asta! Cred ca in toata Europa, ungurii fac lobby pentru a revendica Transilvania! Au suprtul Germaniei deja... E o chestiune de timp! Pana si bozgorul de rand stie asta!
RăspundețiȘtergereSaracu Eminescu, saracii legionari care au murit in chinuri groaznice
RăspundețiȘtergereguvernul romaniei=organizatie criminala...
RăspundețiȘtergerehttp://gandeste.org/?s=Justin+Parvu
RăspundețiȘtergere