joi, 29 august 2013

Traficant de artefacte dacice, trimis în judecată. Şi nişte întrebări... retorice

RECHIZITORIU. Adrian Stoicoi, din Orăştie, a fost trimis în judecată, prin rechizitoriu, fiind acuzat de apartenenţă la o grupare care ar fi traficat artefacte dacice în valoare de peste 2,5 milioane de euro. Procurorii au solicitat ca, de la locuinţa acestuia, să fie confiscate cagule, aparate de emise-recepţie, un detector şi... hărţi militare reprezentând situl Sarmizegetusa Regia.

Potrivit unui comunicat transmis, ieri, către presă, Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia, a dispus trimiterea în judecată, la Tribunalul Hunedoara, în stare de arest preventiv, a lui Adrian Stoicoi, sub acuzaţiile de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, efectuarea de detecţii şi săpături neautorizate în situri arheologice, furt calificat de bunuri culturale, nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri şi spălare de bani.
Conform procurorilor din Alba Iulia, în perioada 1998 - 2013 bărbatul - Adrian Stoicoi - a făcut parte dintr-o grupare infracţională care a valorificat ilegal pe piaţa neagră monede, brăţări spiralice din aur şi alte artefacte sustrase din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, care au fost pierdute pentru Patrimoniul Cultural Naţional, cauzând un prejudiciu de 2.548.300 de euro.

Procurorii mai spun că în cursul urmăririi penale au fost recuperate 37 de monede antice (25 denari romani şi 12 tetradrahme dacice) în valoare de 6.323 de euro, 149 Kosoni (142 recuperaţi în România, doi din Dublin, iar cinci din Munchen), în valoare de 2.750 euro, trei monede Lysimach, din aur, în valoare de 2.850 euro şi un depozit de 22 unelte dacice în valoare de 13.050 euro.


Pe ce s-a pus sechestru



"În vederea recuperării prejudiciului adus părţii civile, statul român, precum şi pentru confiscarea specială a bunurilor şi valorilor care au format obiectul infracţiunii de spălare a banilor, în cauză s-au luat măsuri asigurătorii, indisponibilizându-se prin sechestru asigurator bunurile mobile şi imobile ale inculpatului, în valoare totală de 30.000 de euro: un apartament situat în Orăştie, o casă de vacanţă din satul Grădiştea de Munte şi trei autoturisme de teren Suzuki Vitara, ARO 244 şi IMS", mai spun procurorii Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia.


Hărţi militare, de... confiscat?


Procurorii au solicitat ca de la locuinţa lui Adrian Stoicoi să fie confiscate o serie de obiecte folosite la comiterea de infracţiuni: cagule, mănuşi pentru detectorul de metale, aparate de emise-recepţie, căşti pentru detectorul de metale, un telefon Nokia, hărţi militare reprezentând situl Sarmizegetusa Regia, detector Fisher C7 seria 31467. De asemenea, s-a solicitat confiscarea de către instanţă a sumei de 100.000 de lei.


Câte brăţări dacice sunt de fapt... "în reţea"?



Agenţia Mediafax, care cita ieri Parchetul Curţii de Apel Alba, arăta că "au rămas nerecuperate o brăţară dacică evaluată la 450.000 de euro oferită spre vânzare la Casa Christie’s din New York, şi care este în urmărire internaţională, 800 de monede Lysimach din aur estimate la 600.000 de euro, 27 de monede Lysimach din aur (20.250 euro), 1.051 monede Koson din aur, estimate la 578.050 euro (din care 145 piese sunt indisponibilizate de autorităţile britanice la British Museum, în Londra) şi două brăţări spiralice din aur, evaluate împreună la 900.000 de euro". Dar... STOP JOC. Procurorii din subordinea procurorului general Lazăr (de la Parchetul Curţii de Apel Alba) ar trebui să se hotărască odată pentru totdeauna despre câte brăţări dispărute vorbim/vorbesc.

Mai întâi, printr-un rechizitoriu care îi trimitea în judecată pe inculpaţii din "lotul Ceia" se spunea că ar fi dispărut în reţeaua traficanţilor de comori antice, din situl Sarmizegetusa Regia, 15 brăţări de aur dacice (care erau când ale lui Burebista, când ale lui Decebal). Ulterior, procurorii lui Lazăr ne-au arătat 13 brăţare recuperate, spunând (printr-un comunicat recent) că ar mai fi de recuperat încă... 11. Iar acum spun că ar mai trebui repatriate doar trei brăţări? Unde-i adevărul? De ce nu se limpezeşte, odată pentru totdeauna, enigma aşa-ziselor "brăţări dacice", care au făcut atâtea victime (inclusiv morţi) şi despre care unii (printre care şi academicieni, istorici, experţi şi numismaţi de renume) cred că ar fi... "falsuri contemporane"?!...

Să nu mai vorbim de faptul că, în complicitate cu procurorii, istoricii care au "expertizat" şi care au în custodie "brăţările-corpuri delicte" - care, în fapt, ar trebui să stea la dispoziţia judecătorilor, nu a istoricilor – le tot plimbă prin ţară şi le expun ca pe sfintele moaşte, pentru a demostra (vezi PROIECTUL ARHEOMET) cât de valoroase ar fi aceste artefacte făcute de străbunii daci, MUSAI din AUR de... ROŞIA MONTANĂ?!... Dacă ar fi atât de valoroase, brăţările lui Burebista, Decebal sau ale cui or fi, ar trebui să fie asigurate pe sume fabuloase. DIN BANII CUI?!...

sursa: www.ziarulring.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu