Iustin şi Iustinian, împăraţi bizantini de origine tracă

un articol de Valentin Roman

Iustin s-a născut în jurul anului 450, într-un cătun din districtul Bederiana, din provincia Dacia Aureliană, creata la sud de Dunăre după retragerea administraţiei din nordul fluviului, fiind fiul unui ţăran daco-trac, dupa cum arată Ion I. Russu.

Adolescent fiind, ajunge la Constantinopol, se înrolează în armată, fiind inclus de împăratul Leon I (şi el, la rândul său cu origini traco-dacice) în rândul soldaţilor Exubitorii, ce formau garda palatului imperial. În cei 50 de ani de carieră militară avansează de la simplu soldat până la gradul de general şi comandant al gărzii palatului în vremea împăratului Anastasie I.

La moartea acestuia, în iulie 518, Iustin, printr-un joc diplomatic abil, preia tronul imperial. Se înconjoară de consilieri capabili şi îl numeşte pe nepotul său, Flavius Petrus Sabbatius, rămas în istorie drept Iustinian, ca succesor al său. Se dovedeşte un aprig apărător al ortodoxiei în faţa mişcărilor considerate eretice, precum monofizismul şi arianismul ostrogoţilor.

În anul 525, Iustin reformează şi unele legi care reglementau viaţa socială din imperiu.Printre altele, anulează legea care interzicea căsătoria dintre un membru al aristocraţiei senatoriale şi o persoană dintr-o clasă socială inferioară.

În plan militar, Iustin duce lupte cu ostrogoţii şi persii. În august 527, moare şi îi urmează la tron nepotul său, Iustinian, una dintre figurile emblematice ale Imperiului Bizantin.

Iustinian, constructorul catedralei Sfânta Sofia

Nepot al împăratului Iustin, Iustinian, supranumit şi “cel Mare” avea, ca şi predecesorul său, descedenţă tracică. Urcă pe tron în anul 527 şi este cel care aproape că reuşeşte reunificarea Imperiului Roman de Apus cu cel de Răsărit.

Beneficiind de serviciile unor generali excepţionali, anume Belisarie şi Narses, bizantinii lui Iustinian cuceresc Peninsula Italică şi nordul Africii. Insă,o dată cu invazia longobardă din anul 568, visul refacerii Imperiul Roman antic se sfârşeşte.

Un moment de cumpână în cursul domniei sale a fost reprezentat de răscoala Nika, declanşată de opozaţtii împăratului care doreau ca pe tron să urce Hepatius, un nepot al fostului împărat Anastasie I.
Iustinian este salvat de Belisarie şi Narses, care, prin negocieri si organizând rapid o armată din ostaşii fideli acestuia, reuşesc să potolească revolta.

Iustinian se remarcă şi în planul reformelor legislative, lui datorându-se codificarea dreptului roman şi adaptarea sa la contextul secolului al VI-lea.

De asemenea, basileul Iustinian a rămas în istorie şi drept un monarh extrem de activ în zona vieţii spirituale a imperiului, fiind autorul  unor tratate religioase, întemeiind noi episcopii şi prezidând câteva sinoade.
Moştenirea peste veacuri lăsata de Iustinian este, de departe, catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol.

Monumentul, de o remarcabilă realizare arhitectonică, deşi transformat în moschee după ce Bizanţul a fost cucerit de otomani, reprezintă şi astăzi un semn al măreţiei unor vremuri apuse, dar şi al viziunii artistice excepţionale a unui împarat ce a rămas la loc de cinste în pantonul monarhilor bizantini.