vineri, 11 octombrie 2013

Cucuteni, o civilizație mai veche decât Mesopotamia, aproape uitată, în loc să devină brand de țară (VIDEO)

Cucuteni, una dintre cele mai misterioase civilizaţii ale preistoriei, cu o vechime mai mare decât cea mesopotamiană, a lăsat în urmă vestigii impresionante, care ar putea fi scoase la lumină în peste 1.800 de situri arheologice din România.

Impresionează, de asemenea, misterioasa dispariție a acestei civilizații. Din cele peste 4.000 de așezări descoperite, 90% au fost distruse de foc. Specialiștii nu pot stabili dacă a fost un cataclism  sau o incendiere intenționată și nici motivul care a dus la această extincție. În prezent, paza obiectivelor nu este asigurată, existând riscul vandalizării. Căutătorii de comori vor distruge sit-urile, în căutarea de artefacte pe care să le vândă pe piața neagră.
Interesul este justificat. Muzeul Vaticanului, dar și Muzeul de Artă din New York, sunt interesate de expoziții permanente cu ceramică de Cucuteni. Din păcate, nu există fonduri pentru arheologi. Expoziția ”Cultura Cucuteni – valori regăsite ale preistoriei europene”, organizată de Ministerul Tineretului și Sportului la Muzeul Municipiului București, a avut peste 50.000 de vizitatori, într-o lună, mai mult decât are muzeul într-un an.


Ceramica de Cucuteni ar putea deveni brand de țară


Vasele de Cucuteni și figurinele de ceramică pictată, splendid decorate, mai vechi decât piramidele, ar putea deveni un brand național, crede dr. Romeo Dumitrescu, un român care s-a întors din Canada pentru a finanța cercetări în domeniu. O fundație condusă de dr. Dumitrescu a strâns peste 1 milion de dolari, cu care a reușit să scoată la lumină câteva din cele mai importante vestigii ale epocii Cucuteni.

Acestea au fost donate Muzeului de Istorie a Moldovei, din Iași. La Muzeul Vaticanului, expoziția cu artefacte aparținând perioadei Cucuteni a avut un mare succes, fiind solicitată o astfel de expoziție permanentă. Dacă s-ar face efortul de a cerceta perioada Cucuteni și de a scoate la lumină cât mai multe vestigii, ar câștiga nu doar știința, ci și turismul, crede dr. Dumitrescu.

”Există un mare interes pentru epoca neolitică, pentru preistorie, ne-a declarat dr. Dumitrescu.

Deja, Egiptul sau Grecia sunt cunoscute, au ieșit, ca să spun așa, din modă. Cred că am putea să atragem atenția cu această cultură unică, mult mai veche decât cea mediteraneană. Am auzit că a fost un proiect, ca o statuetă de Cucuteni să devină imaginea brandului turistic, nu știu de ce s-a renunțat la el. Eu m-am bucurat că un lanț de magazine a folosit un model de pe ceramica de Cucuteni ca logo al unei campanii promoționale-Gusturi românești”.

Cu jumătate de mileniu mai veche decât cultura mesopotamiană


Civilizația Cucuteni-Tripolie, răspândită din sud-estul Transilvaniei,  în Moldova (incluzând teritoriul de astăzi al Republicii Moldova) și în vestul Ucrainei, până la Nipru, s-a extins, în perioada sa de maximă expansiune, pe o suprafață de peste 350.000 Kmp. Numele său a fost dat de descoperirile făcute în anii 1884 și 1893 în localitățile Cucuteni din județul Iași și Tripolie, lângă Kiev, Ucraina.

Durata de evoluție a civilizației Cucuteni cuprinde aproximativ două milenii, începând cu anii 4600/4500 până în jurul datei de 2750 î.e.n, interval temporal aparținând epocii neolitice. Organizarea socială și structura comunităților sunt foarte avansate pentru acea perioadă.

Este una dintre cele mai spectaculoase civilizații cu ceramică pictată ale lumii preistorice, atât datorită rafinamentului artistic al formelor și decorului pictat sau incizat pe vase și statuete antropomorfe, a tehnologiei de prelucrare a pietrei și a metalelor (cupru și aur), cât și datorită întrebărilor pe care le ridică, multe încă fără răspuns.

Unde sunt morții comunităților tip Cucuteni?


Mai presus de toate rămâne marea enigmă: ce făceau oamenii comunitățiilor Cucuteni cu morții lor? Este greu de explicat de ce în cadrul săpăturilor nu s-a descoperit încă nici o necropolă, ci doar câteva înmormântări izolate, având mai curând un caracter de cult. Istoricii cred că în cultura Cucuteni oamenii își ardeau rudele moarte în propriile case. Splendidele vase ceramice găsite astăzi ar putea fi vase în care se păstra cenușa rudelor, în familie.

Piesele aflate în expozitia din București fac parte din patrimoniul Muzeului de Istorie a Moldovei din Iași, colecție care include materiale de referință provenite din cercetarile arheologice desfășurate în așezările de la Cucuteni-Cetatuie, Ruginoasa-Dealul Draghici, Scanteia-Dealul Bodesti, Valea Lupului-Fabrica de Antibiotice, Iasi-Sf. Nicolae Domnesc (jud. Iasi), Trusesti-Tuguieta (jud. Botosani), precum și unele piese provenite din stațiunile Pocreaca-Cetățuia, Cucuteni-Dâmbu Morii, Buznea-Siliște (jud. Iași) și Corlățeni (jud. Botoșani).


sursa:  http://lupuldacicblog.wordpress.com

4 comentarii:

  1. http://www.youtube.com/watch?v=o_Eh3aLCbZo

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc. Se poate continua si cu alte Culturi - valori. De exemplu: http://emilia-corbu.blogspot.ro/2010/03/cultura-dridu.html

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitări pentru articol!. O idee extraordinară de rebranding, care trebuie luată serios în considerare...

    RăspundețiȘtergere
  4. Wow, ce articol incredibil, daca e adevarat atunci stramosii nostrii au fost prima si cea mai dezvoltata civilizatie din acea perioada. Incredibil. Trebuie sa se faca mai multe investitii pe acest cercetari. Ar putea schimba tot ce stie lumea despre istorie. :D

    RăspundețiȘtergere