Din mitologia românească: Anul nou dacic, Ovidenia și Filipul cel șchiop

Sărbătoare deschizătoare de iarnă, „Ovidenia” este marcată de puterea luminii, a focului, a vederii, a viziunii. Se spune că în această noapte vrăjitoarele „văd cel mai bine”, fac farmece, descântă, ghicesc viitorul. „Ovidenia” stă sub semnul focului, iar focul este simbolul energiei vitale, al inimii, al Soarelui, al puterii de zămislire. Este simbolul sacru al vetrei casei, purtător al luminii spirituale.

De aceea, de „Ovidenie”, femeile dau de pomană „lumina de veci”, adică lumânarea care nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă. Se spune că lumânarea de la „Ovidenie” îşi păstrează propietăţile magice peste an şi că numai la lumina ei se poate vedea, în fântână, chipul ursitului.
Pentru cei morţi fără lumânare, bucovinencele se trezesc înainte de răsăritul soarelui şi aruncă un vreasc în foc. În Maramureş se crede că „în această zi s-a vedit lumea, pe care Dumnezeu a blagoslovit-o la Blagoveştenie”, că animalele grăiesc cu glas de om, că se deschid cerurile, iar cei fără de păcat pot vedea Raiul. Ţăranii ţin sărbătoarea pentru ochi, pentru a avea o vedere bună, dar şi de teama „Filipului cel Şchiop”.

Se mai spune că de „Ovidenie”, la ceas tainic de noapte, comorile ascunse ard cu flacără albastră, cerurile se deschid, animalele grăiesc cu glas de om. Iar fetele îşi pot „vădea” ursitul prin nenumărate practici magice. Oamenii petrec noaptea cu lumină, lumânări şi focuri aprinse, privesc cerul, fac previziuni meteorologice şi „citesc” anul ce vine în stele.

Filipul cel șchiop

În ziua de „Ovidenie” se celebrează şi „Filipul cel Şchiop” sau Filipul cel Mare”, divinitate arhaică alupilor şi conducător al cetei formate „Filipilor”, ale căror zile preced „Lăsatul de Sec”.

„Filipul cel Şchiop este sfânt. A fost şchiopat de Dumnezeu pentru că s-a abătut de la dreapta credinţă. Se povesteşte că un om a nesocotit sărbătoarea şi a lucrat de „Ovidenie”, iar din acea zi a rămas şchiop până lacapătul zilelor. Ciobanii ţin sărbătoarea ca să nu vină lupul ăl şchiop şi să le fure oile. Cu toate acestea, ei nu văd în lup doar prădătorul turmei, ei ştiu foarte bine că lupul e singurul animal ce poate vedea dracii, alungă bolile copiilor şi, alături de vidră, călăuzeşte sufletul mortului spre lumea de dincolo.

De „Ovidenie”, femeile încep să ungă cu usturoi locurile de trecere (prag, ferestre, cuptor), ca să nu intre farmecele în casă, pentru că, potrivit credinţei populare, urmează o perioadă în care forţele malefice se vor descătuşa. Din acelaşi motiv, începând cu această zi şi până la „Sângiorz”, femeile nu au voie să mai spele rufele la râu, iar prelucrarea pieilor de animale şi a lânii este strict interzisă în comunitate. Sărbătoarea de „Ovidenie” împreună cu „Filipii de Toamnă”, „Noaptea Strigoilor”, „Sântandrei” şi „Sânnicoară” (Moş Nicolae) formează în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie un scenariu ritual de înnoire a timpului, probabil „Anul Nou dacic”, consemnează etnologul Ion Ghinoiu.

Astfel se explică reminiscenţa unor practici străvechi de aflare a sorţii, a ursitei, a rodului noului an. Însă toate aceste ecouri ale unor sărbători solare sunt puse în satele noastre sub semnul sacralităţii, iar oamenii respectă cu stricteţe restricţiile alimentare, ceremoniale şi de comportament impuse de post, pentru a întâmpina cum se cuvine cea mai fastuoasă sărbătoare a românilor: Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos.

„Filipii” se ţin cu trei zile înaintea fiecărei lăsări de post. Trei se serbează toamna, în ultimele zile ale dulcelui dinaintea Postului Crăciunului. Aceştia sunt mai buni. „Filipii” au fost nişte apostoli care, pe vremea prigonirilor în contra creştinilor, au fost daţi într-o groapă cu lupi, de unde au scăpat.

Aceşti „Filipi” au fost şase fraţi zdrenţăroşi, care rătăceau prin lume şi aveau puterea să schimonosească, să pocească pe cei care nu ţineau zilele lor. Unul din „Filipi”, fiind şchiop, a rămas în urmă, şi de aceea se ţine mai târziu, în ziua de 21 noiembrie. Toţi Filipii te mai pot ierta, dar „Filipul Şchiop” – niciodată. Filipii o ţin şi femeile, şi bărbaţii, iar mocanii o ţin atâtea zile câţi cai au. De obicei se ţine trei zile, 12, 13 şi 14 noiembrie. Ca să mai scape de ele, le mai dau şi copiilor la căsătorie câte o zi de ţinut. Fiecare noră e datoare să ţină atâtea zile câte a ţinut soacrasa.

„Filipul cel Şchiop” sau „Filipul cel Mare” este o divinitate arhaică a lupilor şi conducătorul „haitei divine” a „Filipilor”, activă în mai multe zile ale anului. Animal totem al dacilor, lupul este venerat, fiindu-i închinate anual peste treizeci de sărbători. Pendulând între benefic şi malefic, lupul stă sub semnul lunii, fiind considerat de ţărani drept patron al iernii înfrigurate. Departe de a fi un element mitic uşor de decriptat datorită apariţiei în plan real în mediul pastoral, lupul este o prezenţă simbolică de necontestat în momentele-cheie din viaţa omului.

În Ţinutul Pădurenilor a fost atestată o practică străveche potrivit căreia nou-născuţii primeau primul lapte printr-un instrument ritualic numit „gură de lup”, transferându-se astfel pruncului puterea animalului invocat, iar în Maramureş există încă sate în care copii bolnavi sunt vânduţi simbolic şi rebotezaţi cu numele de „Lupu”, „Lupşor”, „Lupaş”, „Lupaşcu”, primind în acest fel protecţie de tip totemic. Cea mai uimitoare prezenţă simbolică a lupului în pragurile de trecere rămâne totuşi cea din cântecele funerare, unde apare drept călăuză a sufletului mortului spre lumea de dincolo, imagine care ţine de un substrat mitic străvechi, foarte greu de evaluat astăzi.

Caracterul totemic al lupului este dat şi de credinţa în metamorfozarea oamenilor în lupi (pricolici, tricolici, vârcolaci). Acest animal-devorator al soarelui şi al lunii, datorită faptului că vede noaptea, este adesea asociat cu simbolul luminii, fiind considerat totodată şi singurul animal care poate vedea dracii.

sursa:  http://legendeleromanilor.ro