Cine conduce de fapt România?

Mă amuză zbaterile celor care se mint că guvernează România. Nu pot lua nici un fel de decizie, totul vine de undeva de sus şi ei sunt nişte simpli executanţi. Haideţi să luăm cel mai recent exemplu: la sfârşitul săptămânii trecute aflam că Lucian Bolcaş este candidatul PSD pentru Curtea Constituţională.

Puţină vâjâială prin mass-media şi azi dimineaţă Bolcaş ne anunţă în urma unei discuţii cu premierul Ponta că renunţă la candidatură (detalii AICI).
De când am auzit de candidatura lui Bolcaş am fost sigur că omul nu va ajunge la Curtea Constituţională. O candidatură mai proastă nu se putea: omul e plin de bube din trecutul lui de peremist, ca avocat realizarea lui cea mai mare a fost că i-a ajuns clientul la puşcărie, ca politician nu este altceva decât un moşuleţ sfătos şi vorbăreţ. În cazul lui a fost remarcabilă viteza cu care a fost debarcat.

Nu mai are rost să fac o listă a iniţiativelor USL care au fost abandonate în fugă la prima mârâială occidentală, ar fi o pierdere de vreme. Bine, înainte de alegeri Ponta şi Antonescu răcneau cu independenţa şi coloana vertebrală a naţiunii. Şi acum mai fac pe nebunii, însă doar din gură. Aaa! Nu e bună modificarea? O dăm naibii, nu ne mai trebuie.

Nu mă înţelegeţi greşit, proiectele USL sunt tâmpite şi evident în favoarea clientelei de partid, cum sunt idioţeniile cu graţierea şi amnistia care au dedicaţii clare, superimunitatea sau legea minelor croită pe măsura Roşia Montană Gold Corporation.

Altceva mă tulbură: deşi zbiară peste tot că 70% din popor îi susţine, totuşi liderii USL nu au curaj să îşi ducă la îndeplinire proiectele pe care le anunţă, aşa proaste cum sunt. Baronimea locală, activul de partid din teritoriu îi presează: vrem contracte, vrem bani, vrem să nu ne mai caute procurorii – vin alegerile şi cine o să vă aducă voturi?

Apoi se adună şobolăneşte prin cotloane, pun la cale tot felul de manţogării, torturează legile, încalcă procedurile – şi la primul apel de la ambasadele occidentale lasă totul baltă şi încep să-şi scoată ochii între ei. E clar că le este frică de ceva, că undeva există o linie roşie pe care tot încearcă să o încalce şi sunt plezniţi peste unghii. Guvernarea USL e expresia vie a aforismului lui Einstein: nebunia este atunci când repeţi aceeaşi acţiune şi încă speri să obţii un rezultat diferit.

Din nou: nu mă înţelegeţi greşit – avantajul lui Băsescu este că a prins partitura care trebuie cântată şi o lălăie în avans. El ştie ce se aşteaptă din partea României şi o ţine pe coarda asta. Băsescu este permanent de partea „binelui”. Şi în cazul lui Băsescu partitura are compozitor din afară, doar că el a acceptat să o cânte şi a ajuns la un mare grad de măiestrie în interpretare, zici că el a compus-o!

Între timp România reală se rupe tot mai mult de clasa politică şi de guvernare. Pentru toată lumea este limpede că nu maimuţoii care se scălămbăie în fiecare seară pe ecranele televizoarelor sunt cei care iau decizii. Toţi politicienii din România de azi sunt nişte marionete, diferenţa dintre ei este că unii ştiu unde le sunt sforile şi păpuşarii, ceilalţi încă se străduie să afle.

sursa: http://www.george-damian.ro