Şarlota, este o localitate din județul Timiș. Face parte din comuna Bogda şi a fost înfiintată în 1771, odată cu cel de-al doilea val de colonizări germane.
Se remarcă prin faptul că este singurul sat construit în formă de cerc din Banat. Din acest motiv întreaga localitate a fost declarată monument istoric de către Ministerul Culturii şi Cultelor.
Este situat la aproximativ 50 de km NE de Timișoara şi datorită unicităţii construcţiei lui, putem spune că toţi locuitorii trăiesc în centru! Chiar dacă are un diametru de 210 metri, satul impresionează prin simetria sa perfectă. Dovadă stă şi scrisoarea redactată de către meşterul pantofar Johann Steube: “Acest sat este singurul sub formă circulară. În mijlocul satului se găseste o fântână acoperită cu apă foarte bună.
În jurul fântânii se găseste o plantaţie de duzi, în spatele căreia se găsesc casele, acestea având în curte grajd si sură. Apoi urmează grădina, unde se găseste plantată viţă de vie. Nici o casă nu este nici cu un deget mai înaltă că alta şi nici cu un picior mai distantată una faţă de alta, având un stil foarte frumos simetric; la fel şi cele patru intrări în sat a au aceeaşi distanţă una faţă de alta.”
Chiar dacă unii proprietari au început deja să-şi modernizele casele, transformându-le în case de vacanţă, locul încă îşi mai păstrează autenticitatea şi unicitatea.
sursa: voceatimisului.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu