Paul Lister |
Paul Lister este un englez care a văzut potenţialul „ascuns” pe care îl are România. El a avut ideea celebrelor documentare despre România, „Wild Carpathia”, difuzate în peste 100 de ţări.
A fondat un centru educaţional mobil, o şcoală pe patru roţi, unde copiii învaţă de ce este important să protejeze mediul înconjurător şi de ce România este un loc deosebit. Paul Lister crede în România civilizată.
„Paul Lister a călătorit în peste 130 de țări. Îmi este mai ușor să îl întreb unde nu a fost. Când vorbește despre România, ochii îi devin mai vii, glasul i se însuflețește. El spune că România este în top 5 cele mai frumoase țări și cea mai frumoasă din Europa”, spune Anca Dobrescu, coordonator de proiect in cadrul fundatiei The European Nature Trust
„Când am avut ideea campaniei cu oamenii care fac ceva pentru România, primele personaje găsite nu au fost români, nu că nu avem mulți care fac ceva, dar am început cu străinii pentru că sunt mai activi și mai vizibili, cred mai mult în asta. Poate că un om ca Lister știe bine ce vorbește când spune că România e un loc unic în lume. Așa au început documentarele Wild Carpathia”, a explicat Dana Gonț, realizatorul emisiunii „Bonton” de la Digi24.
„Paul e cel care a insistat să îl aducă pe prințul Charles în proiect, pentru că nu e un secret că el este un mare fan al României. A insistat să ajungă la Clarenece House și l-a convins să apară în documentar”, a subliniat Anca Dobrescu.
Ea a vorbit și despre autobuzul supraetajat transformat într-o altfel de școală. „În cadrul campaniei noastre a fost adus un autobuz supraetajat la Brașov și am avut peste 5.000 de copii care au asistat la o lecție interactivă despre importanța protejării pădurii. E o activitate interactivă cu copiii, care învață prin joacă, filme, ghicitori, de ce e important să protejăm natura”, a spus Anca Dobrescu.
sursa: http://www.digi24.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu