Un popor vechi înseamnă tradiţie, înseamnă obiceiuri, împământenite în sute şi mii de ani de existenţă pe acelaşi pământ. În vâltoarea globalismului, a spiritului "multinaţional", mulţi dintre români, din păcate, uită că ceea ce îi defineşte este reprezentat tocmai de elementele de tradiţie ale căror origini se pierd în negura timpului.
Dacă iubim româneşte, atunci serbăm româneşte, prin Dragobete, o sărbătoare cu orgini arhaice, ce coboară în timp până în vremea geto-dacilor. Ion Ghinoiu, în „Obiceiuri populare de peste an – Dicţionar” (1997), asociază numele de Dragobete cu un personaj din mitologia populară românească: „zeu tânăr al Panteonului autohton cu dată fixă de celebrare în acelaşi sat, dar variabilă de la zonă la zonă (...), patron al dragostei şi bunei dispoziţii pe plaiurile româneşti”, fiind identificat cu „Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, şi cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă”. Autorul oferă detalii despre familia acestuia, numindu-l „fiu al Babei Dochia şi cumnat cu eroul vegetațional Lăzărică”. Dicţionarul menţionează (în plan secund) că Dragobete este şi o „sărbătoare dedicată zeului dragostei cu acelaşi nume”.
Draga Valentin pentru inceput doresc sa spun felicitari pentru tot ceia ce faci pentru Romania si Romani adevarati si curati,Nu stiu de ce nu a mai mers cu Roxin dar nu este traba mea eu te consider un erou si stiu ca vei continua sa scoti adevarul la lumina in privinta trecutului nostrum si a gloriosilor nostril stramosi.Nu sint un lingau ,ai tot respectful meu si cred ca nu vei abandona acest spinos drum.Doresc sa stii ca sute de mii de romani sint cu tine
RăspundețiȘtergereIti multumesc pentru aprecieri! Te asigur ca drumul este abia la inceput si nu ma voi opri din ceea ce fac.Sa auzim de bine!
Ștergere