duminică, 3 noiembrie 2013

România, cele mai mari trei descoperiri arheologice

Căutăm răspuns unor întrebări esenţiale, dezbatem oferind argumente pro şi contra, aducem dovezi, infirmăm dovezi… iar în discuţie sunt trei subiecte sau mai bine zis trei evenimente care aşază România pe harta marilor şi importantelor descoperiri arheologice.

Cele trei descoperiri ar transforma România în locul unde au trăit primii oameni sapiens din Europa, în locul unde au apărut primele semne ale scrierii, în locul unde a existat cea mai veche aşezare stabilă din Europa. Altfel spus astăzi vorbim despre Tăbliţele de la Tărtăria, despre Ion dintr–o peşteră din Anina şi despre Schela Cladovei.
Trei descoperiri arheologice din România au făcut înconjurul lumii dând naştere la destule discuţii aprinse între specialişti. Presa a vuit că doar era vorba de cel mai vechi Homo Sapiens descoperit, de cea mai veche aşezare stabilă din Europa şi de cea mai veche atestare a scrierii pe Pământ. Sunt teorii ce au parte de adepţi şi contestatari, iar adevărul este / va fi stabilit de specialişti.


Tăbliţele de la Tărtăria


Cel mai vechi mesaj scris al omenirii a fost descoperit în România. Un mesaj mai vechi cu aproximativ un mileniu decât cel lăsat moştenire de sumeriene. O descoperire arheologică, mult contestată, prin care România poate fi înscrisă în topul arheologiei mondiale. Este vorba de trei tăbliţe din lut care au fost descoperite de echipa arheologului Nicolae Vlassa în localitatea Tărtăria din judeţul Alba. Pe două dintre ele se regăsesc reprezentări animaliere şi vegetale, iar pe o a treia sunt patru grupuri de semne, parte a unui străvechi sistem de scriere.

Descoperirea a avut loc în anul 1961 şi a generat destule discuţii. Punctul de pornire al acestora l-a constituit supoziţia că tabliţele datează din jurul anului 5.500 î. Hr. Astfel, aceste tăbliţe ar fi cu un mileniu mai bătrâne decât cele sumeriene, considerate a fi, până deunăzi, purtătoarele celui mai vechi mesaj scris al omenirii.

Teoria este contestată de mulţi specialişti în domeniu, iar contraargumentele lor pornesc de la faptul că nu s-a efectuat datarea tăbliţelor cu ajutorul radiocarbonului. Acesta este elementul recunoscut ca fiind adjuvant principal în datarea descoperirilor arheologice.

Procedura de tratare cu radiocarbon a fost imposibilă în cazul tăbliţelor de la Tărtăria pentru că acestea au fost uscate într-un cuptor. Contestatarii teoriei amintite mai au un argument: nu s-au dat publicităţii fotografii realizate în sit, în momentul descoperirii. Altă ipoteză? Tăbliţele ar fi ajuns pe teritoriul actual al României datorită unor contacte economice cu Orientul.

Replica celor care susţin vechimea tăbliţelor de la Tărtăria ţine de un schelet şi de câteva figurine, descoperite împreună cu tăbliţele. Scheletul a uimit şi el: iniţial se credea că ar fi vorba de osemintele unui bărbat, dar apoi s-a stabilit că este vorba de scheletul unei femei de aproximativ 55 de ani.

Vârsta e una extraordinar de înaintată pentru vremurile în care a trăit femeia, adică acum 7.500 de ani. În ceea ce priveşte figurinele – 26 realizate din lut şi 3 din alabastru – ele susţin vechimea tăbliţelor pentru că tratarea cu radiocarbon a demonstrat că figurinele au fost realizate în urmă cu peste şapte milenii.

Ion, primul homo sapiens


Înconjurată de controverse a fost şi descoperirea lui Ion, cel despre care se crede că ar fi primul homo sapiens din Europa. Povestea lui Ion începe într-o peşteră din Munţii Aninei, acolo unde un grup de speologi a descoperit o veche mandibulă. Procedura datării cu radiocarbon a relevat faptul că mandibula numără aproximativ 40.000 de ani şi aparţine celui mai vechi homo sapiens European descoperit până în prezent.

Veterana descoperire a primit şi un nume –Ion, iar locul unde a fost găsit a fost îndelung cercetat. Lipsa unor rămăşiţe de unelte i-a determinat pe cercetători să concluzioneze că peştera nu a fost locuită, Ion trăind şi murind în alt loc.

Povestea continuă cu alte două descoperiri din Anina: un craniu de Homo Sapiens, botezat Vasile, şi alte fosile umane care au primit numele Maria.

Diferenţa o fac însă cei 14.000 de ani care îi despart pe Maria şi Vasile de Ion. Altfel spus, cei doi sunt mult mai tineri decât primul homo sapiens din Europa.

Câteva picanterii legate de Ion? Specialiştii români nu şi-au permis să plătească analizele cu radiocarbon, dar antropologul Erik Trinkaus a acceptat să realizeze procedura. Ion a moştenit ceva şi de la strămoşii neanderthalieni: este vorba de trăsăturile care îl apropie de omul de Neanderthal.

Schela Cladovei


Îndelung dezbătută a fost şi ipoteza conform căreia la Schela Cladovei ar fi existat cea mai veche aşezare stabilă din Europa, descoperită de arheologul Vasile Boronean. Se pare că aceasta datează de acum 10.000 de ani şi s-a dezvoltat între anii 8000-5500 î. Hr. Indiciile au fost oferite arheologilor prin piatra, osul şi cornul descoperite aici.

Şi argumente ar mai fi: stablirea unei aşezări aici ar fi fost posibilă datorită condiţiilor bune de viaţă pe care câmpia Dunării le oferea. În plus, ipoteza este susţinută de o a doua descoperire: la Cuina Turcului a fost găsită o falangă de cal pe care este încrustat un romb. Vechimea ei? 11.000 de ani, spun specialiştii.

Idea controversată a celei mai vechi aşezări stabile europene la Schela Cladovei a mai primit un sprijin: vecinii sârbi au descoperit şi ei dovezi similare la Lepenski Vir, pe celălalt mal al Dunării. Se pare că cele două aşezări sunt surori: datează din aceeaşi perioadă; comunităţile aveau aceleaşi îndeletniciri, pescuitul, vânatul, creşterea animalelor şi cultivarea pământului, şi erau preocupate în aceeaşi măsură de stocarea hranei. Tocmai stocarea hranei, alături de cultivarea pământului, le-ar fi permis să întemeieze aşezări stabile.

sursa: http://enciclopediagetodacilor.blogspot.ro

5 comentarii:

  1. 1. "Tablitele de la Tartaria - Cel mai vechi mesaj scris al omenirii"
    De ceva ani se repeta poezia cu Tartaria, de fiecare data is amintite scrieri mai vechi in commenturi, de fiecare data protochronistii ignora si continua sa repede poezia lui Savescu.
    Tablitele de la Tartaria intr-adevar is cu 1000 ani mai vechi decat Sumer, insa contemporane cu Gradeshnitsa si Dispilio (deci nicidecum unice), insa toate cu 1300 de ani mai noi decat tabletele Jiahu din Henan (cultura Peiligang). Diferenta e ca cele din sumer & Jiahu is forme de scriere, cele de la Tartaria is pictograme, apartinand culturii Vinca (din Serbia de azi).
    Asadar, cea mai veche scriere (descoperita pana acum) este Jiahu, nu Vinca-Tartaria sau Gradeshnitsa sau Dispilio.

    2. "Ion din Anina"
    Este un specimen extrem de valoros, gasit in Pestera cu Oase, datat la 37,800 - 42,000 ani. Insa NU cel mai vechi. A se vedea specimenul din Grotta del Cavallo vechi de 43,000-45.000 ani sau cel din Kents Cavern (Torquay, Devon) datat la 41.500-44.200 ani.
    (Referinte: http://www.nature.com/nature/journal/v479/n7374/full/nature10484.html
    http://www.nature.com/nature/journal/v479/n7374/full/nature10617.html )
    Pestera cu Oase: http://www.pnas.org/content/104/4/1165.full & http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1783092/
    Impreuna aceste 3 specimene, evidentiaza rapiditatea cu care s-au impanzit umanoizii moderni in Europa acum 45mii de ani, clasati ca cultura Aurignaciana, cultura ce odata cu aparitia lor in Europa a dus la extinctie rasa Neanderthaliana. Si mai interesant este ca umanoizii moderni au ajuns tot in aceiasi perioada si in Australia.
    A se nota ca la Pestera cu oase din Anina s-au descoperit 2 holotypuri. Oase1 (37.800 ani) si Oase 2 (acelasi individ cu Oase 3).

    3. "Schela Cladovei = cea mai veche asezare stabila din Europa (8000-5500BC)"
    mai multe detalii: http://www.donsmaps.com/schela.html
    Sa nu uitam de Göbekli Tepe (templu, centru religios, deci prezenta de civilizatie destul de avansata pentru vremea aceea) datat la 9500BC.
    Alte exemple de orase, majoritatea inca locuite astazi, unele mai vechi altele contemporane din:
    1) Zona Levant-Semitica-FertileCrescent: Jericho-9000 BC, bazinul Barada-9000BC, Amman-7500BC, Jaffa-7500BC, Susa(Shush)-5000BC (au acropola in 4400-4000BC)
    2) Europa: Athena (prezente de case in 10.000 BC insa nu se stie exact cam cand s-a format ca oras), recent descoperitul Solnitsata - 6500BC, Istambul-6400BC, Plovdiv-6000BC

    Oricat am vrea noi sa parem PRIMII, putem cel mult sa spunem "printre primii" pt ca natiile ce s-au perindat pe teritoriul acesta, venind din Anatolia-Georgia si plecand catre vest nu erau români. Exagerarile nu isi au rolul oricum, caci de la primii sapienizi pana la natia de acum au fost extrem de multe alte culturi pe aici ce au pierit, au fost asimilate sau au asimilat. Este penibil de-a dreptul sa se faca o incercare de aliniere Ion de la Anina -> Daci -> Valahi -> Români

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumim pentru informatii.
    Aveti dreptate in tot ce ati spus.
    E bine sa cunoastem adevarul intreg si nu sa exageram, pt.ca nu foloseste nimanui.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inca o data sub acoperirea Bunului simt se ascund toti lasii care sint foarte activi in a defaima ceea ce altii descopera am impresia ca asta e trasatura ntionala. De ce nu ati spus ca si pentru celelalte culturi e valabila aceeasi lege a trecerii timpului si a civlizatiilor de ce numai aici au trecut popoare si timp de ce sa nu faci legaturile de continuitate ce au venit valahii din sumer si dacii au venit de pe luna nu sint de aici. ce e de aici ? Sumerienii care au adus prin comert tablitele de la tartaria.S-au mai mult poate turciii poate ungurii ?Imediat ati da dreptate la toate aberatiile straine numai straine sa fie..Cred ca sinteti doar niste impostori tradatori al oricarui adevar asa ati fost invatatii sa va supuneti tuturor ce va ofera confortul si-o mindrie falsa si sa uitati in numele vostru pentru noi toate generatiile viitoare cine sintem. Puteti disparea si o sa sa dispareti fara urma Noi sitem da urmasii acelor neamuri si ne bucuram ca nu sintem nici nemti nici romani nici unguri nici sumerieni .Va urim pe voi toti vindutii care ne-ati vindut pe toti in toata lumea .Voi purtati vina ca nu stim cine sintem ca generatii de tineri ratacesc buimaci printr-o lume care-i dispretuieste din cauza vinzarii voastre milenare Nu va cer sa va treziti nici nu meritati sa stiti cine sinteti ci sa dispareti asa cum asa cum au disparut robii din egipt dupa 40 de ani de ratacire prin desert.Voi nu mai aveti nici o sansa Pentru voi mindria e sa fii german sa stai in Germania si America si sa nu apartii decit interesului primar .Asta au vrut toti dusmanii din todeauna sa nu stiti cine sinteti sa rataciti debusolati prin lume sa va lasati tara bogata pe miinile lor in cautatrea unui pat si la ceva de bagat in gura.Asta ati cistigat nimic mai mult Asta e blestemul neamului pe care l-ati tradat si-l meritati din plin.Sa nu aveti nimic mai mult mai mult asta va urez si eu pentru 40 de ani pierduti in minciunile propriilor mei tradatori .

      Ștergere
  3. Pentru Slopa > Încep să cred că limba română nu este pentru acela care "îi" ci pentru acela care o respectă. Restul asocierilor țin mai mult de stilul fiecăruia de a-și expune părerea. Ce nații erau acelea care s-au perindat pe aici? Dacă ai folosi puțin inteligența care se presupune că ai moștenio de la strămoșii tăi (oricare ar fi fost ei - căci tot consider că batjocorești limba română) ai înțelege - nu e greu - că fiecare nație își vinde descoperirile cât mai bine și le înfig cât mai adânc în timp. Cât despre sursele tale (nu știu cu ce te ocupi dar sigur te-ai certat cu profesorii de limba română pe timpul studiilor - câte or fi ele acolo) nu pot să nu mă întreb câte dintre siturile arheologice prezentate în descrierea ta (în care bine insiști cu penibilul "îs"). Nu mai vorbesc de faptul că în cartea sa, Napoleon Săvescu aduce argumente care depășesc limitele arheologiei (așa-i că, având în vedere atitudinea ta față de limba română, ai frunzărit doar, cartea dumnealui?). Și acum, spune sincer, ai respirat până ai terminat de scris?
    Cu tot respectul, succes!

    RăspundețiȘtergere
  4. cine sunt stramosii nostri domnule slopa?

    RăspundețiȘtergere