duminică, 9 februarie 2014

Dragnea vrea STEAGUL SECUIESC pe clădirile publice ale STATULUI ROMÂN. VEZI proiectul de lege inițiat de ministrul PSD

Proiectul lui Liviu Dragnea constituie un nou pas pentru oficializarea limbii maghiare ca limbă oficială de stat în Transilvania.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), condus de Liviu Dragnea (PSD), a dat ieri publicității, pe pagina de internet a ministerului, un proiect de lege prin care urmează să fie stabilită metodologia de aprobare, arborare și folosire a steagurilor unităților administrativ teritoriale.
Dacă în acest moment nu este posibil acest lucru, potrivit acestui proiect de lege, unităţile administrativ teritoriale pot avea steaguri proprii. De asemenea, potrivit acestui proiect de lege, unităţile administrativ teritoriale pot arbora steagurile proprii numai la sediile primăriilor, consillilor judeţene precum şi la instituţiile publice aflate sub autoritatea, în subordinea, în coordonarea acestora şi numai împreună cu drapelul României şi drapelul Uniunii Europene.

Proiectul de lege prevede și faptul că pe steagurile adoptate în condițiile prezentei legi nu pot fi reproduse decât stema unităților administrativ teritoriale aprobată conform legii și/sau denumirea unității administrativ teritoriale în formatul comună/oraș/municipiu, după caz, județul, România. Mai mult chiar, în unitățile  administrativ teritoriale în care cetățenii aparținând minorităților naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, denumirea va fi trecută și în limba minorităților naționale respective. Cu alte cuvinte, aceste steaguri vor putea fi inscripționate și în limba maghiară.

Proiectul de lege inițiat de Liviu Dragnea este unul cu dedicație pentru UDMR și are menirea de a legifera arborarea steagului secuiesc pe clădirile publice ale statului român. În ultimii ani, pe fondul complicității tacite a clasei politice de la București, liderii extremiști maghiari din UDMR, PCM și PPMT au sfidat Constituția României și au arborat pe instituțiile publice steagul secuiesc, în condițiile în care cadrul legal din acest moment este foarte clar în privința interzicerii arborării acestor însemne pe clădirile publice.

Dragnea va oficializa arborarea steagului secuiesc și va face un nou pas către oficializarea limbii maghiare ca și limbă oficială de stat în județele din Transilvania controlate de UDMR, în condițiile în care aceste steaguri vor fi inscipționate și în limba maghiară.

În loc să aplice cadrul legal existent în acest moment, ministrul Liviu Dragnea va legifera o ilegalitate pentru a asigura sprijnul UDMR în cazul ruperii USL. sursa: http://www.dantanasa.ro

Forma proiectului de lege propusă de Dragnea și publicată pe pagina MDRAP:

2 comentarii: