joi, 27 martie 2014

Despre misterioasa cultură spirituală a geto-dacilor (VIDEO)

un articol de Valentin Roman

Geto-dacii reprezentau un popor a cărui spiritualitate a fost unul dintre elementele ce i-ai dat statornicie pe acest pământ şi care i-a individualizat în contextul antichităţii europene. Aceasta a fost şi cauza principală pentru care romanii, de altfel foarte toleranţi cu religiile popoarelor învinse, au dispus distrugerea tuturor construcţiilor religioase şi suprimarea fizică a castei preoţeşti după finalul războiului dintre anii 105-106 d.Hr.
După două milenii, religia şi spiritualitatea geto-dacilor continuă să fascineze. Din păcate, lipsa unor izvoare literare interne sau unor documente care să cuprindă învăţăturile preoţilor daci scrise chiar de ei, face ca singurele surse de informare cu privire la aceste aspecte din viaţa strămoşilor noştri să fie cele ale autorilor străini contemporani sau teorii bazat pe diverse elemente arheologice.

Am încercat să dezbatem, în cadrul emisiunii "Tainele vieţii cu Prosperio", filmat de mai jos (partea I şi parta a II-a), emisiunea ce poate fi urmărită pe Naşul Tv, pe marginea misterioasei culturi spirituale a celor ce ne sunt înaintaşi.
PARTEA I:
 
PARTEA aII-a :

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu