SCRISOARE DESCHISA,
Primului ministru al Guvernului Romaniei, Presedintelui Partidului
Conservator, Presedintelui Partidului Social Democrat, Presedintelui
Uniunii Nationale pentru Progresul Romaniei, Presedintelui Partidului
National Liberal, Scrisoarea noastra deschisa se
doreste a fi un semnal de alarma pentru intreaga noastra clasa politica.
In virtutea Constitutiei Romaniei privind dreptul la opinie, dorim sa
atragem atentia, atat Primului ministru al Guvernului Romaniei, cat si
presedintelui Partidului National Liberal: oamenii au votat U.S.L.-ul
cu majoritatea zdrobitoare de 70%, un vot decisiv impotriva regimului
Basescu, dar si impotriva celor care au sustinut cu inversunare acest
regim dictatorial, antiromanesc. Este vorba de Partidul Democrat
Liberal, dar si de UDMR, care, chiar daca legal, nu este partid, se comporta ca atare.
Nu putem
uita ca UDMR-ul a fost la guvernare mai mult de 20 de ani. Cu ce a
contribuit aceasta grupare ilegala, (ca partid politic), la dezvoltarea
economica si sociala a Romaniei ? Nu a interesat-o decat obtinerea de
privilegii, nu atat pentru maghiarii din Romania, cat pentru ei
personal. Uitati-va ce averi formidabile au dobandit conducatorii
udemeristi chiar in detrimentul propriilor concetateni ! Folosind
lozinci iredentiste, antiromanesti, amenintand pe maghiarii corecti si
cinstiti, si-au cladit propriile fiefuri in care taie si spanzura fara
nici o frica. Ba, mai mult, si-au vandut voturile celor care au dat mai
mult.
Sprijiniti
puternic, chiar si financiar, de un stat care numai prieten nu ne este,
dar si de unii tradatori politicieni romani, UDMR-ul doreste sa ajunga,
din nou, la putere, asa cum a fost o perioada foarte mare de timp.
Domnule
Prim ministru, domnilor presedinti ai partidelor din arcul
guvernamental, argumentele dumneavoastra ca numai asa asigurati
stabilitatea politica in Romania, sunt false.
Daca sustineti ca doriti stabilitate politica, va adresam urmatoarele intrebari la care asteptam raspuns:
-
de ce nu ati respectat acordul incheiat in cadrul USL, acord pentru care majoritatea covarsitoare a romanilor si-a dat acceptul ?
-
de ce nu ati acceptat solicitarile PNL care, in nici un caz, nu erau adresate impotriva intereselor natioanle ?
-
de ce acceptati conditiile injositoare pentru noi, ca romani, impuse de o grupare care nu are nici un drept legal de a participa la guvernarea tarii, intrucat este o grupare constituita pe criterii entice, nu pe criterii politice, conditii impuse de pe o pozitie de forta si de lipsa de respect fata de noi ca romani ?
-
de ce doriti cu ardoare aducerea la guvernare a UDMR-lui atata timp cat aceasta grupare etnica nu a venit cu nici o propunere de dezvoltare economica a tarii, ci numai cu pretentii pentru satisfacerea intereselor proprii, care, in fond, urmaresc o separare de Romania ?
-
cum ar reactiona guvernul american daca romanii din America ar solicita, prin analogie, toate contitiile puse de UDMR, pentru romanii care traiesc in America ?
-
de ce in toate tarile Europei conditia esentiala pentru a trai si munci acolo este de a vorbi limba tarii respective, noi nu suntem in Europa, pentru noi nu sunt valabile aceste reglemntari ?
Prin
demersurile dumneavoastra veti starni un val de nemultumiri, nu numai
ale romanilor din Transilvania, ci si ale tuturor romanilor. Chiar
doriti cu ardoare sau inconstienta, amplificarea unui focar care ar
putea duce la o situatie exploziva ce ar putea scapa de sub control si
care ar putea pune in pericol integritatea tarii ?
Sustinerea
in Parlamentul Romaniei a unor legi care vor crea discriminari intre
cetatenii acestei tari - Legea Statutului minoritatilor nationale, Legea
educatiei si invatamantului, s.a.,- va determina un vot negativ
adresat intregii clase politice, atat la alegerile europarlamentare, cat
si la cele prezidentiale dar, mai ales, la alegerile care ar urma in
2016, sau in alegeri anticipate. Atragem atentia ca gruparea iredentista
din UDMR urmareste destrucurarea Romaniei si crearea Ungariei Mari, asa
cum au declarat in nenumarate randuri reprezentantii lor.
Domnule
prim ministru, va avertizam ca demersul dumneavoastra de a forma
guvernul cu UDMR-ul va crea conditiile pentru destramarea tarii, si
veti fi raspunzator in fata poporului roman pentru fapte de tradare
nationala. O majoritate parlamentara se construieste prin
sustinerea alegatorilor, nu prin aliante contra intereselor nationale,
asa cum a procedat Basescu si vedem acum ca procedati si dumneavoastra !
Un grup de ofiteri in rezerva din garnizoana Bistrita in numele carora semneaza:
Col.(rz) Ciama Lucian
Col.(rz) Ciobotaru Stefan
Col.(rz) Magerusan Vasile
Col.(rz) Suciu Nicolae
Col.(rz) Pop Nicolae
Col.(rz) Filip Dorin
Col.(rz) Mariesan Mircea
Col.(rz) Cotu Vasile
Col.(rz) Cordovan Ioan
Col.(rz ) Talos Maftei.
sursa: http://www.bistritanews.ro
Istoria are obiceiul prost de a se repeta !
RăspundețiȘtergereistoria nu se repetă, monşer, dar oamenii sunt la fel de proşti în toate epocile...
ȘtergereDoar cu acordul nostru, însă. Le facem jocurile la nivel colectiv? Aşa se va întâmpla atunci.
ȘtergereA, să nu uit, cam pe când se preconizează intervenţia invincibilei armate române de burtălăi pentru eliberarea Basarabiei-surori? Ă?! Sau Ce? S-au redus raţiile la schirtuţ prin Bistriţa?
RăspundețiȘtergereToate tarile foste comuniste au fost "rupte " in doua , trei sau mai multe . Romania si Ungaria inca nu . Avand in vedere ca Ungaria este 1/3 din Romania , nu prea au avut ce rupe din ea , dar din tara noastra , sunt multi care ar dorii sa o vada bucati si bucatele . Eu le doresc acelora care vor raul acestui popor , sa traiasca 500 de ani ca si morcovul ( in pamant ).
RăspundețiȘtergere