un articol de Valentin Roman
Kelemen Hunor a primit aviz favorabil din partea comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a ocupa posturile
de ministrul al Culturii şi
Patrimoniului Naţional şi cel de
vicepremier în Guvernul României.
Eu cel puţin nu pot interpreta decizia premierului Ponta de
a numi un neavenit în aceste posturi drept un alt act de trădare naţională, alături
de lobby-ul puternic pe care acesta îl fac pro Chevron.
Este inutil să reiau aici detaliile despre modul în care, în
mandatul trecut la Cultură, acest Hunor s-a ocupat de un domeniu extreme de
important, care ţine tocmai de identitatea noastra naţională.
AFLĂ AICI CUM ADMINISTRA HUNOR FONDURILE E LA CULTURĂ ÎN MANDATUL PRECEDENT http://valentinro.blogspot.ro/2013/11/cine-ne-distruge-istoria-cum-impartea.html
Ponta şi-a dovedit încă o dată slugărnicia, alături de
ceilalţi politicieni români, care, incapabili fiind să acţioneze unitar şi concentrat,
se prezintă doar ca nişte femei uşoare aflate la dispoziţia unei formaţiuni
politice (UDMR) al cărui interes, declarat clar şi răspicat public de toţi
liderii săi, este ruperea teritorială a României.
În mod cert acest Hunor nu are niciun interes pentru a
promova cultura românească şi în mod cert, iarăşi, aşa cum i-a fost meteahna şi
în trecut, va direcţiona fondurile insituţiei pe care o va conduce cu precădere
către proiecte care vizează susţinerea culturii etniei maghiare şi, implici, identităţii naţionale a acesteia. “Mulţumiri”, domnule Ponta, pentru
că ai mai bătut un cui în sicriul a ceea ce mai rămăsese din cultura
românească….
Un cui ?! asta-i ditamai pironul . Stim toti cum s-au impartit banii culturii din fostul mandat de ministru al culturii al acestui individ. 90% pentru monumentele si bisericile catolice si 5% pentru casele memoriale ale fostilor grofi unguri si doar 5 % pentru cultura si muzeele romanesti . Muzeul Tarii Crisurilor , nici acum nu este terminat , iar exponatele cine Dumnezeu mai stie pe unde sunt.
RăspundețiȘtergerenoua Romanilor nu ni-e frica de Ministrul Culturi noua ne e frica de CULTURA MINISTRULUI
RăspundețiȘtergereDomnul Valentin Roman, in primul rand tin sa va felicit pentru tenacitatea de care dati dovada
RăspundețiȘtergerein lupta pentru destainuirea adevarului istoric care insoteste meleagurile noastre milenare !
Nu de putine ori istoria si identitatea noastra culturala, ne-au fost calcate in picioare, batjocorite
si imbracate in haine mincinoase de catre hoardele cotropitoare(si nu numai), care nu-si vad nici astazi gunoiul din propria curte !
De aceea simt nevoia sa va multumesc pentru eforturile depuse, pentru indreptatirea poporului geto-dac ! Va multumesc !
Dar iata ca manati de rea credinta nu sunt doar acesti venetici carora le-am oferit
hrana si adapost in poala patriei noastre, ci si cei care se presupune ca au responsabilitatea de a ne conduce binevoitori, adica domnii politicieni romani.
Este de necrezut faptul ca acesti domni practic ne tradeaza pe fata, lasand Ministerul Culturii pe mana ungurilor, pentru a-si
atinge scopurile politice prin aliante pagubitoare pentru tara noastra. Este bine cunoscut faptul ca partidul UDMR,
a instigat si instiga necontenit la ura etnica, homofoba in inima Romaniei, sustinand acte de huliganism impotriva insemnelor nationale !
Este bine stiut ca UDMR-ul duce politica pasilor marunti cu scopul dezintegrarii Statului Roman. Este bine stiut ca actioneaza anticonstitutional si
ca infaptuiesc acte de epurare etnica asupra romanilor din Harghita si Covasna printre altele. Acest partid UDMR este clar un inamic autodeclarat al tarii,
care practic i-si consuma victima din interior, precum un virus. Si acum ma intreb, cu o oarecare stupefiere : Cum este posibil sa lasi pe mana fruntasilor extremisti unguri,
institutii atat de importante, cand stii ca fiecare gram de putere i-l va folosii impotriva Statului Roman ? Este uluitor de cata lipsa de tact si de pasivitate dau dovada politicienii romani !
Domnul Ponta, ne-a demonstrat inca o data, ca este doar o fantosa dirijata doar de obsesia de a-si mentine, prin orice mijloace, puterea politica ! Bravo !! Oricum daca avea un pic de demnitate,
i-si dadea demisia o data cu domnul Crin Antonescu ! Si uite asa, ungurii mai joaca un csárdás plin de voiosie, calcand in picioare tot ce-i romanesc ! Doamne ajuta !