România este furată pentru că românii acceptă asta

un articol de Valentin Roman

Americanii ne fură, rușii ne fură, evreii ne fură, nemții, austriecii și toată planeta ne fură....Până la urmă care-s mai vinovați? Ei ori noi? 

Ei, că trag tare, indiferent de mijloacele folosite (nu că asta ar fi o scuză, evident), pentru a aduna resurse care să se concretizeze în bunăstare pentru proprii lor concetățeni ori noi care asistăm impasibili la asta? Eu cred că a doua variantă este cea corectă.

Ne-am obișnuit, ca neam, mai ales în ultimii 26 de ani, să căutăm vinovați oriunde altundeva mai puțin în propria ogradă. Ne-am obișnuit, de pildă, să urlăm cât ne țin rărunchii că 70% din terenul agricol al țării este dat în concesiune străinilor. Dar oare cine l-a dat? Nu cumva noi, noi ca popor? Nu fiecare individual, dar per ansamblul nostru, ca nație, am acceptat asta. S-a decis de către politicieni să se dea liber la achiziția de terenuri de către străini. Poporul a fost nemulțumit, după unele semne. Și atunci de ce mama dracu ați început să vindeți terenuri străinilor, din moment ce erau în proprietatea voastră și erați nemulțumiți de decizia politcă?

Ce ați vrea de la american, rus, neamț, evreu etc? Să vină să ne dea? Nu o sa vină nici dracu să dea nimic altui popor. Vine doar să ia. Că așa este cursul, de când e omenirea asta pe Pământ. Mai prost e ală care acceptă să dea fără să ceară nimic în schimb, ăla care nu e în stare să negocieze un contract de cesiune, un contract de exploatare a unor resurse, un tratat de aderare ori vreun parteneriat ”strategic”.

Da, suntem poziționați ”prost” din punct de vedere geografic. De milenii stăm în calea unor furtuni ale neamurilor plimbărețe. De o vreme s-a cam așezat fiecare într-o matcă a sa. Depindea doar de noi să ne negociem statutul. Nu suntem o țară mare, dar nici una mică. Iar resursele, potențialul uman etc. ne permiteau să ne așezăm la masa discuțiilor cu fruntea sus și fără a face compromisuri. Politica României trebuie făcută de oameni dedicați acestei țări, cu capacitatea de a se raporta eficient în acest context geografic și economic, fiind prinși într-un spațiu-tampon între puterile estice și cele vestice.

În schimb, ce-am făcut? Am tolerat lideri de mucava, marionete, nu i-am ”ars” la timp, am fost dezbinați și fără coeziune în acțiuni, exceptând câteva momente atunci când a existat un Mihai, un Vlad, un Ștefan, un Antonescu și alții. Pe o parte din ei tot noi i-am lăsat să moară uciși, că nu am fost în stare să ne apărăm lideri valoroși.

Acceptăm retrocedări ilegale de sate către urmași imaginari de grofi maghiari, acceptăm defrișări și alte abuzuri. Că reacționează 10, 100, 1.000 este fix degeaba raportat la o țară de 20 de milioane de suflete plus vreo 10 milioane în diaspora.

Societatea civilă din România este fix vax albina, cu mici excepții. Poporul nu dă lideri, iar cei ce ar putea fi lideri ar avea parte instantaneu de vreun dosar, de vreo amantă, de vreun copil din flori, fabricate de ”băjeți”, pentru a fi denigrați și trași pe dreapta. Iar poporul nu i-ar apăra, că, deh, poporul vrean cancan tv și Măruță, de acolo se informează, încă, procente însemnate din acest neam.
Până și imnul ne spune că suntem ”în somnul cel de moarte”...Vietățile viețuiesc și în hibernare, dar doar viețuiesc, doar respiră. Cam în situația asta suntem noi, ca popor, azi, doar respirăm. 

Poporul ăsta va avea o șansă la un rol important pe scena lumii abia atunci când la Nadăș se vor aduna cel puțin 100.000 de români pentru a-i apăra pe săteni, nu vreo câțiva, cum am fost până acum, când în pădurile care se taie zilnic vor sosi tot cel puțin 100.000 de români în calea tirurilor încărcate cu lemn, când în cazul unei probleme de interes național se vor aduna mai mulți oameni decât la un meci de fotbal ori vreun concert pop. 

Vom avea o șansă atunci când vom înțelege că petițiile online nu rezolvă absolut nimic și că cei ce ne vor răul acționează în plan real, concret, iar contracararea acțiunilor acestora nu se poate face decât în același mod concret, în timp și plan real, nu virtual.

Și mai ales, vom avea o șansă atunci când ne vom schimba atitudinea unii față de ceilalți și vom înțelege că, fie ardelean, muntean ori moldovean, nu ne avem decât unii pe alții pe lumea asta, noi ne suntem singurii prieteni și frați. Până atunci, doar...viețuim.

Nu la revolte și haos îndemn eu, ci la trezire, la acțiune concretă atunci când trebuie, la o analiză introspectivă asupra nouă înșine, ca popor, asupra a ce-am putea fi și nu suntem, asupra nevoii de comunicare între români și de renunțare la orgollile personale, locale.

Evident, nu toți românii se comportă precum niște euglene, însă numărul celor care se dovedesc a fi urmași de daci, în spirit, sânge și atitudine, pare să scadă tot mai mult, din păcate.