Camera Deputaților este de aproape șase luni complicele mafiei lemnului din România. După ce a fost adoptat în procedură de urgență la Senat, proiectul de lege care ar putea opri devastarea pădurilor României stă din luna iunie pe masa Camerei Deputaților. Între timp, furtul de masă lemnoasă din pădurile României continuă. Mafia lemnului nu este deranjată de nimeni.
La sfârșitul lunii aprilie a.c. opinia publică din România era șocată de amploarea furtului din pădurile României. O anchetă a The Environmental Investigation Agency (EIA) în colaborare cu Antena 3 aducea în atenția opiniei publice amploarea dezastrului produs în pădurile din România cu ajutorul firmei austriece Holzindustrie Schweighofer, care valorifică masă lemnoasă tăiată ilegal.
Imediat au urmat proteste de stradă, organizate de societatea civilă. Din păcate, protestele nu au schimbat nimic în teren și s-au stins așa cum au început, foarte rapid.
Ancheta jurnalistilor Antena 3 a dus, în schimb, la un control al Ministerului Mediului. Rezultatele au apărut imediat. La sfârșitul lunii iulie a.c. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor anunța public faptul că a sesizat Parchetul instanţei supreme în urma unui control la compania Holzindustrie Schweighofer, după ce a constatat nereguli printre care şi suspiciuni privind existenţa mai multor operatori economici care au furnizat lemn provenit din tăieri ilegale.
Putea, dar nu a vrut
În data de 11 mai analistul Radu Tudor îi adresează public Premierului Victor Ponta rugămintea de a emite o ordonanță de urgență care să oprească temporar exportul de masă lemnoasă. „De ce nu dați mâine dimineață o ordonanță de urgență prin care să interziceți exportul de bușteni și cherestea? Sunt convins ca intelegeti beneficiile uriase ale unei decizii de acest fel, cu toate riscurile inerente ce le puteti gestiona ca jurist, parlamentar, sef de guvern si presedinte de partid”, afirma Radu Tudor pe blogul său.
La câteva zile după acest apel, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor lansa în dezbatere publică două proiecte de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, care vizează reglementări mai stricte în ceea ce priveşte exporturile de material lemnos, precum şi suspendarea temporară a acestora, titra Gandul.info. Cele două proiecte de act normativ au fost elaborate „având în vedere amploarea tăierilor ilegale de pădure din ultimii 10 ani, efectele acestora asupra sănătăţii şi siguranţei cetăţenilor, precum şi impactul asupra mediului”.
CITEȘTE MAI MULTE, AICI: http://www.dantanasa.ro//
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu