Se afișează postările cu eticheta Basarabia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Basarabia. Afișați toate postările

duminică, 17 aprilie 2016

SĂ NU UITĂM! Proclamația lui Antonescu către basarabeni

un articol de Valentin Roman
Eliberarea Basarabiei și a nordului Bucovinei în urma acțiunilor militare întreprinse de armata română în perioada iunie-iulie 1941 reprezintă una dintre paginile glorioase, dar însângerate, din istoria noastră recentă. 
Cu un sacrificiu uman ce a numărat  peste 22.500 de victime, din care 4.271 morți, 12.326 răniți și 6.168 dispăruți, armata română a reușit să alipească în trupul Țării cele două teritorii istorice românești aflate sub ocupație străină, cu populația supusă unui agresiv proces de deznaționalizare.

luni, 16 iunie 2014

DEZVĂLUIRI. Chinurile românilor din Transnistria

În primăvara anului 1992, în indiferenţa laşă a Statului Român, a Europei şi a Statelor Unite, Imperiul sovietic leninisto-stalinist dezlănţuia un nou genocid împotriva românilor de dincolo de Nistru.

Redeşteptarea naţională a românilor basarabeni – dintre care o treime fuseseră exterminaţi de Stalin prin execuţii, foamete şi un lung “drum de oase prin Siberii” – a fost inăbuşită in sânge. Armata a 14-a rusă, detaşamente muncitoreşti, hoarde de cazaci aduşi cu avioanele de pe Don, mercenari şi fosti puscariasi de drept comun au dezlănţuit teroarea de tip bolşevic asupra Transnistriei.

miercuri, 5 februarie 2014

Cei ce nu-şi pot aminti trecutul, sunt condamnaţi să-l repete

Este cunoscut faptul că secolul al XIX-lea, „secolul naţionalităţilor”, a asistat la apariţia a numeroase state naţionale în Europa şi a dat o lovitură mortală imperiilor medievale care se mai străduiau să le domine. Secolul al XIX-lea a fost era revoluţiilor de redeşteptare naţională, iar în tabloul lor general s-a încadrat şi mişcarea poporului român.

Basarabia a fost smulsă din trupul românismului chiar în momentul când se deştepta conştiinţa naţională a poporului nostru, deşteptare la care a contribuit  chiar actul răpirii acestei bogate regiuni româneşti de către un aşa-zis „aliat” şi „protector”

duminică, 20 octombrie 2013

MESAJ CĂTRE ROMÂNII CE AU PARTICIPAT LA MARŞUL PENTRU BASARABIA



                                                             Fraţi români,


Azi nu suntem nici moldoveni, nici ardeleni şi nici munteni, azi suntem cu toţii români,  fii ai aceluiaşi pământ şi ai aceleaşi Ţări Mumă, plămădiţi în 9.000 de ani de istorie cunoscută şi cine ştie câte alte milenii înainte de ea.

Noi nu suntem datori nimănui cu explicaţii privind acţiunile noastre pe pământul nostru. Ne uneşte acelaşi cuget în simţire şi asta înseamnă totul. Pe tine te cheamă Maria, pe tine Radu poate, pe tine Ion şi pe tine Ana, oameni care, luaţi individual, vă trăiţi viata cu greutăţile specifice fiecărei zile, fără să ştiţi de existenţa celuilalt care azi e în stânga sau în dreapta voastră. Şi totuşi, acum, azi, sunteţi aici şi-l priviţi pe cel de lângă voi drept frate, iar pe cea de lângă voi drept soră.

duminică, 25 august 2013

Români risipiţi printre străini, mai veniţi pe acasă! Mama Ţară vă aşteaptă!



FOTO: Emanuel Tanjala
un articol de Valentin Roman

Vino acasă, române! Te cheamă înapoi câmpiile, pământul bunicilor tăi, apele îţi strigă numele, munţii şi văile ţării. Nu le lăsa pradă celor ca lăcustele se năpustesc asupra lor. 

Eşti neam vechi, române, prin venele tale curge sângele cucutenienilor, primii sedentari ai Europei, sângele dacilor, marii înţelepţi ai antichităţii, eşti pui de Basarab mândru, vlăstar de Muşatin şi ai stat mereu drept în faţa furtunii. Prin venele tale curge sângele lui Decebal, Mircea, Vlad, Ştefan, Mihai şi Avram Iancu, le purtăm numele oriunde am fi.

vineri, 23 august 2013

A fost descoperită înregistrarea cu ULTIMUL DIALOG DINTRE REGELE MIHAI ȘI MAREȘALUL ION ANTONESCU, la 23 august 1944

Cu ani în urmă, un fost ofiţer a predat lui Nicolae Ceauşescu agenda lui Carol al II-lea - ţinută în secret decenii la rând - în paginile căreia Mareşalul Ion Antonescu şi-a consemnat impresiile fierbinţi ale orelor petrecute în camera-seif, unde fusese închis de regele Mihai. Preşedintele de atunci al României nu a distrus-o. A dat ordin să fie păstrată pentru posteritate.

Prin amabilitatea regretatului profesor Gheorghe Buzatu a portalului Ziariştii online şi a revistei ART-EMIS, conţinutul însemnărilor Mareşalului au fost accesibile publicului larg. Astăzi, vă prezentăm un document inedit despre Marea Trădare Naţională de la 23 august 1944. Devin vizibile apucăturile de maidan şi ambiţiile nefaste ale unui rege infantil şi lipsit de demnitate.

joi, 22 august 2013

Moldoveni, deci români! Limba Română va fi oficial în Constituţia Republicii Moldova!

Limba română va intra oficial în Constituţia Republicii Moldova şi astfel se va corecta eroarea de terminologie impusă politic. Acest lucru a fost solicitat Curţii Constituţionale de către Academia Republicii Moldova şi de către deputatul liberal Ana Guţu .

Sute de mii de abţibilduri cu Moldoveni, deci români! se află lipite în toată Republica Moldova iar graffituri cu acest mesaj se află peste tot. Este mesajul pe care moldovenii l-au înţeles foarte clar de la cei mai tineri şi care au ales să nu mai promoveze minciuna: moldovean nu este diferit de român.

joi, 16 mai 2013

201 ani de la primul rapt al Basarabiei

Astăzi se împlinesc 201 ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Țarist ce a avut loc în urma încheierii războiului ruso-turc desfășurat între anii 1806-1812.

Tratatul de pace a fost semnat pe 16/28 mai 1812 la București- în hanul agentului rus Manuc Bei- și cuprindea 16 articole publice și două articole secrete. Prin articolele 4 și 5, Imperiul Otoman ceda Imperiului Rus un teritoriu de 45.630 km², cu 482.630 de locuitori, 5 cetăți, 17 orașe și 695 de sate.

duminică, 7 aprilie 2013

200.000 de semnături, primul pas către Unirea cu Basarabia

Unirea României cu Republica Moldova se face treptat, prin legi. Asta este opinia a peste 30 de ONG-uri cuprinse în cadrul Platformei Civice Acţiunea 2012, care au lansat duminică o iniţiativă legislativă pentru care plănuiesc să strângă 200.000 de semnături.

Facilitarea procesului de obţinere a vizelor, o instituţie pentru gestionarea relaţiilor cu Republica Moldova în subordinea primului ministru şi o mai bună integrare a studenţilor basarabeni, sunt doar câteva dintre propunerile cuprinse în iniţiativa legislativă cetăţenească. Pe parcursul următoarelor 4 luni, peste 1.000 de voluntari din toate judeţele României vor colecta 200 000 de semnături de susţinere a legii în cadrul campaniei “Aducem Basarabia acasă”.