un articol de Valentin Roman
Mă, nea Vosganiene, acum 6 zile ai dat matale o declarație (textul integral AICI). Atunci nu aveam blog, acum am, așa că m-am gândit să fac și eu pe analistul economic (asta pentru că sună mai pompos, în realitate m-am gândit să mă iau de tine). Dar să trecem la treabă, vorba lui Tudorel.
Matale ziceai în acea declarație că toate companiile pe care Ministerul Economiei deține pachetul majoritar trebuie privatizate, iar industria de stat ar trebui redusă la nivel simbolic, la componentele care nu pot fi privatizate. Tot dumneata ai adăugat că "Ministerul Economiei este "un fel de birou de insolvență", pentru că există multe companii în această procedură".
Păi știi ce înțeleg eu de aici? Că matale, ca ministru al Economiei, ești incompetent, alături de tot ministerul ăla. Prin urmare, tot ce merge prost pentru că s-a manageriat aiurea 23 de ani, trebuie vândut pe nimic, nu resuscitat, asta e logica ce-ai emis-o.
Și știm prea bine cum se derulează licitațiile pentru achiziție și știm prea bine că cei mai mulți așa-ziși investitori urmăresc doar terenurile pe care se află diverse unități economice. Câte n-au fost dărâmate după achiziții făcute cu 1 euro, preț simbolic, iar apoi terenurile de sub ele vândute pe zeci de milioane de euro.
O dovadă în acest sens stau propriile tale cuvinte: "O primă componentă este cea a societăților aflate "în stare de necroză", precum Fortus Iași sau Rulmentul Bârlad, care nu mai pot fi salvate, dar care au active care pot fi introduse în circuitul economic. Cel puțin cu administrațiile locale din câteva județe, am convenit transferuri ale unor terenuri care să sustină parcuri industriale în zonele respective. Chiar cu unele administrații locale procedurile sunt destul de avansate, astfel încât activele statului să susțină în continuare procese industriale de vârf'".
Dar cireașa de pe tort vine în altă parte a declarației, unde spui senin: "Câtă vreme statul va fi actor și arbitru, economia de piață va induce un factor de distorsiune. Obiectivul nostru pe acești patru ani este să reducem industria de stat doar la un nivel simbolic și numai la componente care nu pot fi privatizate, pentru că nu văd cum am putea privatiza Porțile de Fier I, Barajul de la Vidraru sau reactoarele 1 și 2 de la Cernavodă ori, poate, anumite componente ale industriei de apărare sau anumite tronsoane ale căilor ferate de pasageri. In rest, totul trebuie privatizat'" (Agerpres).
Păi stai așa, nea Vosganiene, adică matale, dacă ai putea s-o faci, ai privatiza și Porțile de Fier I, Barajul de la Vidraru sau reactoarele 1 și 2 de la CernavodÄ, precum și unele componente ale industriei apărării, doar că nu prea se poate. Interesant. Păi hai să privatizăm și armata, o dăm în managementul unui patron de firmă de pază. Ce zici?
Nu te putem suspecta oare, pe bună dreptate, după astfel de declarație, că ori ai probleme grave la scufiță ori servești cine știe căror interese? Când mai toate țările își protejează obiectivele strategice sau, chiar dacă vând ceva investitorilor privați, o fac impunându-le acestora niște clauze contractuale extrem de dure, tu vrei să te debarasezi de orice companie care nu duduie economic precum ai arunca un rănit în șanț pe motiv că ai tu impresia că va muri curând.
A încercat ministerul Economiei resuscitarea acestor companii? Ai demis managerii idioți sau șpăgari? Ai adunat specialiști pentru a activa în cadrul lor? Sunt sigur că nu. Ai plecat din start la drum după motto-ul "da-le dracu, să fie bani azi, după noi ce mai contează".
Contează nenea Vosganian, că și eu trăiesc în țara asta. Și sunt tânăr și nu vreau ca ai mei copii să plătească facturi la căldură și electricitate la francezi, italieni sau mai știu eu cine. Vreau să știu că anumite servicii sunt supravegheate și manageriate direct de Statul la care tu ești un ANGAJAT pe care eu îl plătesc. Și nu te plătesc ca să decizi tu ce și cui vinzi după bunul-plac. Sau, dacă ajungem să vindem ceva, măcar să ne impunem și noi, ca țara, anumite reguli.
Știu, comisii peste comisii "de specialitate" vor "verifica" cu toți rărunchii dosarele de privatizare, se vor "asigura" că totul se va derula conform legii etc etc. Știm toate bla bla-urile astea pe care și tu și înaintașii tăi din ministerul Economiei ni le-ați tot spus. Doar că noi nu te credem, cel puțin nu eu. Nu zic c-ai fi om rău, dar nici bine nu este ce vrei să faci. Vânzarea haotică a tuturor companiilor de stat va aduce, e drept, niște bănuți la buget. Se vor cheltui, de altfel, într-un termen scurt. Și după ce mai vindem, domnule Vosganian?
O țara se construiește precum o casă, nene Vosganiene, în decenii, sute și mii de ani, se așează atent cărămidă cu cărămidă la temelie pentru a asigura generațiilor viitoare bunăstare, confort, prestigiu în lume. Știu, e greu să construiești ceva, e mult mai simplu să vinzi, să distrugi, să lași în paragină. Pune mâna și construiește ceva, nu mai prădui și bruma de lucruri care încă ne mai aparțin nouă, poporului!
Bravo Valentin, mulţumesc.
RăspundețiȘtergereNu uit niciodata cum zicea un prea stimabilitatea sa de conducator ca daca vrem bani (pentru supravietuire) n-avem decat sa ne mai gasim un loc de munca pentru ca nu conteaza cat de rau e sistemul in Romania, ei, cei de sus, zeii, nu considera ca ar trebui sa lucreze mai mult sau mai inteligent sau MACAR sa nu fure sau sa permita furtul din rodul muncii lor.
RăspundețiȘtergereN-am nimic cu ungurii dar astuia i-as infinge capu' in gard ptr gandirea lui liniara si limitata...asta daca nu serveste, asa cum ai spus si tu, altor interese. Adica...vinzi vinzi vinzi...papi toti banutii si apoi te imprumuti la FMI...unde dracu' e logica? Suntem condusi de molii...vorba Parazitilor.
RăspundețiȘtergere" Un tradator nenorocit" .........
RăspundețiȘtergeredaca pina acum a avut cineva dubii in privinta actelor de inalta tradare comise de acest individ in actiunile intreprinse pina acum, ... acum aveti inca o data la dispozitie toate dovezile sa puneti cap la cap elementele constitutive ale celei mai grave infractiuni la adresa tarii si a poporului roman comise de persoana mai sus mentionata.
RăspundețiȘtergereFoarte corect, dar ce facem , cum oprim acest dezastru? De unde facem rost de citiva lunetisti , cu o vedere mai agera, sa putem scapa de tiritoarele astea?
RăspundețiȘtergereFelicitări pentru justețea poziției de apărător al patrimoniului industrial al poporului român, care vă implicați nu numai pentru recuperarea adevărului istoric! Se cunoaște patriotul din dumneavoastră. La fel gîndesc mii-zeci de mii- sute de mii de patrioți români.
RăspundețiȘtergereBine spuneți că prin privatizare se vizează terenul de dedesubtul obiectivului industrial. Iar industria noastră merge la fier vechi. Poate nu știați dar 800.000 de tone de fier vechi, anual, iau drumul mărilor prin portul Constanței. Numai prin acest loc!
Aici, la transformarea industriei în fier vechi, e o miză mare, nu numai la valorificarea terenului. Dacă s-ar interzice exportul de fier vechi, s-ar putea opri hemoragia acestei bogății a țării noastre. Pentru că fierul vechi, din care se fabrică fonta și oțelul, baza oricărei structuri, este o bogăție acumulată timp de decenii de sacrificii, prin importuri de minereu de fier din alte țări. Fără fier vechi, trebuie să fabricăm oțelul din minereu; în prima fază se obține fonta, urmînd încă o fază de încălzire, după care se obține oțelul. Deci, prin două procese mari consumatoare de energie și mari surse de poluare. Dacă rămînem fără fier vechi, oțelul românesc va fi mai scump decît cel din alte țări. Dar, „fierul vechi”, nu este numai fier, acolo sînt și oțeluri speciale cu elemente de aliere scumpe, Cr, W, Mo, Ni, Va etc. Trebuie stopată scurgerea acestei bogății din țară. Cînd va fi oprit exportul de fier vechi, vor fi oprite furturile de instalații funcționale, sau nefuncționale, ale CFR-ului și nu numai, de capace de canal, de structuri publice, într-un cuvînt, furturile hoților de fier vechi, aducătoare de pierderi, pagube și chiar tragedii!
Incepind cu vosganiene cine mama lu benga e asta si cu nationalitatea lui cu tot si in al doilea rand ce cauta asta la conducerea romaniei....si pe deasupra vrea sa vanda industrii...ce nebunie totala.vaide sufletelu romanilor sunt si vor fii in veci sclavii strainilor....aaaa si acum mai nou vor si ungurii ardealu si cunoscand conducatorii ce.i avem nu il va vinde o sa.l faca cadou.nu stiu ce se va alege de romania ce va fii de tineret va munci pe 2 bani in propia lui tara ca sa.i faca pe straini cu bani asta pt.ca nimeni nu ia masuri lumea nu protesteaza si hotii fac ce vor...
RăspundețiȘtergereCine a mai pomenit asa ceva un ungur la puterea romaniei astia care nu suporta romanii si pe deasupra se ridica cu pretentii ca vor ardealu....eu nu i.as lasa sa intre nici cu un picior in romania...sate prin tara unde se vorbeste doar in ungara de te duci sa cumperi ceva de la magazin si se uita ca la felu 5 ca nu stiu o boaba de romana...de unde.atata bunatate si ceva mai mult de indiferenta pe capu romaniei!!!!!!!! Pana cand!!!!!??!!
RăspundețiȘtergerepina cind acesti mizerabili ne vor mai conduce?bravo Valentin
RăspundețiȘtergereRulmentul l-ati vinde celor de la Chevron, IMPUTITILOR, ne vindeti dreptul de a respira aer curat, dreptul la VIATA. Dute la mata-n tara si vindeo cui poftesti, a NOASTRA nu este de vanzare.
RăspundețiȘtergere