DACII ÎN TEXTELE ANTICE, MEDIEVALE ŞI MODERNE. SĂ VEDEM CÂT DE "BARBARI" ERAU STRĂMOŞII NOŞTRI...(II)

un articol de Valentin Roman

Continuând seria de articole menite să dezvăluie modul în care a fost şi/sau este privită civilizaţia geto-dacilor (primul articol al seriei fiind disponibil aici http://valentinro.blogspot.ro/2013/10/dacii-in-textele-antice-medievale-si.html) de o parte însemnată a autorilor şi cercetătorilor antici, medievali sau contemporani, români sau străini, va propunem, în cele ce urmează, să descoperiţi, împreună cu noi, o imagine a strămoşilor noştri aşa cum manualele noastre de istorie refuză sau omite să prezinte. 

Oare nu trebuie să ne mire felul elogios în care dacii sunt prezentaţi, mai ales de către autorii străini, în timp ce ai noştri "oficiali" continuă să susţina teoria romanizării şi a barbarismului dacilor?

Comati daci

“Părinţi din zile vechi-străvechi, smerit plec fruntea-n faţa voastră. E o cinste şi un noroc să vă fie cineva urmaş. Treimea vieţii voastre a fost cumpătarea, seninătatea şi omenia. Prin ele, v-aţi ridicat pe treapta cea mai înaltă a vredniciei omeneşti. (…)Dintru început, cumpătarea a fost lauda voastră cea mai mare. Când grecii şi romanii se îmbuibau la bachanalii şi saturnalii, pornindu-se pe desfrâu, voi dimpotrivă arătaţi o cinstire deosebită pustnicilor. Eraţi aproape creştini înainte de creştinism. Şi ce lecţie i-aţi dat lui Lisimah, urmaşul lui Alexandru Macedon, când s-a cercat să cotropească ţinutul dinspre gurile Dunării! Fiind biruit şi prins, l-aţi ospătat pe talgere de aur, voi mulţumindu-vă cu străchini de lut şi cu linguri de lemn. Cumpătarea a fost legea cea dintâi a vieţii voastre. Vechimea cuvântului arată vechimea virtuţii, căci nu din sărăcie venea înfrânarea, ci din judecată: nu în cele trupeşti, ci în cele sufleteşti puneaţi voi preţul traiului pe pământ…” (S. Mehedinti)

“Carpaţiii sunt într-o regiune a lumii în care se situa odinioară centrul celei mai vechi culturi cunoscute în ziua de azi.” (Daniel Ruzo-savant peruvian)

„Fiţi voi înşivă, nu imitaţi pe nimeni. Aveţi sub picioarele voastre izvoare de apă vie. Nu invidiaţi popoarele bătrâne, ci priviţi-l pe al vostru. Cu cât mai adânc veţi săpa, cu atât veţi vedea tâşnind mai mult viaţa.” (Jules Michelet- cărturar francez)

“Cand primise titlul de împarat el [Galerius] a declarat ca este dusmanul numelui de roman si ca vrea titulatura Imperiului Roman cu aceea de Imperiu Dacic. Caci aproape toti însotitorii din suita sa erau din neamul acelora… Avand în jurul lui astfel de însotitori si aparatori, el si-a batut joc de tot Orientul.” (Lactantiu, De mortibus persecutorum)

“Aceşti bieţi ţărani, cu mantălile şi căciulile lor cu pene de curcan pe cap, ei de care se râsese atâta, dovediră că ştiu să moară dacă nu să învingă şi că li curge în vine tot sângele vechilor daci.” (Kohn Abrest)

“Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult părinţii lor.” (Huszti Andras)

“E drept însă că această viaţă, care tocmai se implanta în Dacia, ajunsese pe povorâşul decăderii; ea nu ar fi putut da o odraslă atât de roditoare, dacă nu s-ar fi altoit pe viţa cea plină de vânjă, a rasei tracice din poalele Carpaţilor” (A.D. Xenopol)

Dacii, moesii, tracii n-au fost în toate vremurile aşa de războinici, că istoria legendară a făcut să se afirme că însuşi zeul răboiului s-a născut în ţara lor? Mi-ar fi greu să enumăr puterea din toate provinciile, care acum se găseşte înglobată în Imperiul Roman…(Flavius Vegetius)

Stindardul de luptă al dacilor

“Nicolae Iorga spunea că nenorocul ni se trage de la Alexandru Machedon : în loc să-şi ridice privirile spre Miază-noapte şi să unească toate neamurile thracice într-un mare imperiu, Alexandru s-a lăsat atras în orbita civilizaţiei mediteraneene şi, ajuns în culmea puterii, s-a îndreptat spre Asia. Thracii care, după spusa lui Herodot, erau «cel mai numeros popor după Indieni» au pierdut, prin Alexandru, singura lor şansă de a intra în istoria universală ca factor autonom; ei au contribuit la facerea Istoriei, dar în numele altora: în numele Imperiului Roman sau al Bizanţului, prin împăraţii pe care i-au dat cu prisosinţă atât Răsăritului cât şi Apusului.” (Mircea Eliade)

“Strămoşii etnici ai românilor urcă neândoielnic până în primele vârste ale Umanităţii, civilizaţia neolitică română reprezentând doar un capitol recent din istoria ţării” (Eugene Pittard)

“Locurile primare ale dacilor trebuie căutate, deci, pe teritoriul României. Într-adevăr, localizarea centrului principal de formare şi extensiune a indo-europenilor trebuie să fie plasată la nordul şi sudul Dunării.” (Gordon W. Childe)

“În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară care se întindea din Asia Mică până în Iberia şi din Nordul Africii până dincolo de Scandinavia, ţara imensă a Dacilor." (Dionisie Periegetul)

“Care a fost dialectul vorbit de vlahi? Filologii l-au considerat ca fiind importat de la romanii cuceritori. Nu este decât o aserţiune. Idiomul vlahilor este acela al pelasgilor, el s-a format de treizeci de secole. El a fost vorbit şi în Munţii Pindului, cu mai mult de o sută de ani înaintea cuceririi lui de către soldaţii lui Traian. . . În Peonia, în Pelasgonia, în Macedonia de Sus, pe care Eschil o numeşte Pelasgia, în cantoanele din Epir şi din Tesalia, ocupate de pelasgi, dialectul vlah nu a fost împrumutat de la stăpânii lumii. Dimpotrivă, romanii vorbeau limba pelasgilor. . . Este evident că descendenţii pelasgilor care locuiesc în număr de mai multe sute de mii, în munţii care au fost leagănul rasei lor antice, cei care populează fosta Dacie, vorbesc încă limba naţională, care în Italia a dat naştere limbii latine. . . Nu ne mai este permis să ne îndoim că naţiunile pelasgice nu au fost poporul latin. Totul concură spre a dovedi că dialectul lor a devenit limba latină. Este incontestabil că pelasgii au contribuit la fondarea Romei. . .Dialectul vlah preexistă. Imediat după cucerirea romană, el s-a revelat spontan în Dacia, în Panonia şi pe Pind. . . A trebuit ca istoria să înregistreze povestea despre colonii care au adus în Dacia limba latină. În acest scop scriitorii au inventat povestea sângeroasă a exterminării naţiunii dace de către Traian”. (Felix Colson, 1862)

“… N-a pierit nici o limbă a Dacilor, pentru că ei n-au avut o altă limbă proprie, care să fie înlocuită prin limba Romanilor şi n-au avut o astfel de limbă pentru simplul motiv că Dacii vorbeau latineşte. Limba Dacilor n-a pierit. Ea a devenit în Italia întai limba Romanilor care era o forma literară a limbii Daciei, iar mai târziu limba italiană; aceeaşi limbă a Dacilor, dusă în Franţa a ajuns întâi limba Galilor, iar cu timpul limba franceză; în Spania ea a devenit întai limba Iberilor, iar cu timpul limba spaniolă, iar aici a devenit cu vremea limba noastră românească.” (I. Al. Brătescu-Voineşti, 1942)

“Nu cumva noi nu putem “găsi” nici un cuvânt dac care să fie ne-latin, ne-grec,ne-german, ne-slav şi ne-maghiar, caz tipic de orbire când nu se vede pădurea din cauza copacilor?”  (Petre Morar, “Noi nu suntem Latini, Latinii sunt noi”)

“Toate legendele, toate tradiţiile arienilor, istoricii din Asia confirmă că vin din Occident. . . Să căutăm leagănul lor comun la Dunărea de Jos, în această Tracie pelasgică”  (Roger Clemence, “Buletinul Societăţii de Antropologie”, Paris 1879)

“Purtătorii civilizaţiilor cele mai vechi ale Chinei şi Japoniei au imigrat în epoca neoliticului, în mare parte, din sud-estul Europei, din regiunea Nipru, Dunăre şi Balcani”   (arheologul german Klaus Schmith)

“Chiar dacă trebuie să căutăm în Asia prima origine a arsacizilor, când au supus această parte a lumii, ei veneau din Europa şi făceau parte dintr-o puternică naţiune răspândită de la malurile Dunării până în ţinuturile cele mai îndepărtate ale Asiei superioare: aceste popoare erau dacii, acesta era numele naţional al arsacizilor, pe care l-au dat tuturor supuşilor lor. Cu trei secole înaintea erei noastre, Ungaria şi Bactriana purtau în mod egal numele de Dacia/Dakia şi această denumire, care se poate recunoaşte uşor oricând, dar modificată în mod diferit în idiomurile care s-au succedat în Europa şi Asia, se foloseşte chiar şi pentru a desemna popoarele germane şi pe urmaşii vechilor persani” (Henry Jules Klaproth, “Tableaux historiques de l’Asie, depuis la monarchie de Cyrus jusqu’à nos jours, accompagnés de recherches historiques et ethnographiques sur cette partie du monde”)

“Poporul român este unul dintre cele mai vechi popoare din Europa şi cel mai frumos exemplu istoric de continuitate a unui neam, fie că este vorba de traci, de geţi sau de daci. Locuitorii pământului românesc, au rămas aceeaşi din epoca neolitică, a pietrei şlefuite până în zilele noastre, susţinând astfel, printr-un exemplu, poate unic în istoria lumii, continuitatea unui neam” (Albert Armand)

“Limba Română este o limbă-cheie, care a influenţat în mare parte toate limbile Europei”  (Ekstrom Par Olof)

“Să fie clar pentru toţi, că cei pe care antichitatea i-a numit cu o veneraţie aleasă Geţi, scriitorii i-au numit după aceea, printr-o înţelegere unanimă, Goţi. …grecii şi alte popoare au luat literele de la Geţi. La Herodot şi Diodor găsim opinii directe despre răspîndirea acestor litere.”  (Carolus Lundius, “Zamolxis, primus Getarum Legislator”)

“Roma însăşi, învingătoarea tuturor popoarelor, a trebuit să slujească supusă şi să primească jugul triumfului getic.” (Isidor din Sevilia)

“Asupra istoriei primitive a regiunilor care vor forma Grecia, grecii înşisi nu ştiu nimic. Până în prezent, solul grec n-a scos la iveală nici o urmă materială a paleoliticului. Cei mai vechi locuitori din Grecia sunt tracii – pelasgii – , aparţinând timpului neoliticului.”  (A. Jarde)

“România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între anii 6.500- 3.500 i.Hr., axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europene, patriarhale, de luptători din epocile bronzului şi fierului”  (Marija Gimbutaş - ”Civilizaţie şi cultură: vestigii preistorice în sud-estul European”)

”Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul Român, răspândindu-se apoi, atât spre răsărit, cât şi spre apus, acum circa 13-15.000 de ani !” (William Schiller  în cartea ”Unde s-a născut civilizaţia?”)

“Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult părinţii lor.” (Huszti Andras)

“Geţii au avut propriul lor alfabet cu mult înainte de a se fi născut cel latin (roman).  Geţii cântau, însoţindu-le din fluier, faptele săvârşite de eroii lor, compunând cântece chiar înainte de întemeierea Romei, ceea ce – o scrie Cato – romanii au început să facă mult mai târziu.” (Bonaventura Vulcanius)

“Nu pot să trec sub tăcere, faptul că întotdeauna am fost admiratorul, mai mult decât al tuturor, al acestui nume prin excelenţă nobil al unui neam, care crede din adâncul inimii lui în nemurirea sufletelor, căci, după judecata mea, condamnând puternic moartea, ei capătă un curaj neţărmurit de a înfăptui orice; după cum se vede, neamul geţilor s-a ivit aşa din totdeauna de la natură, el a fost şi este un popor cu totul aparte şi veşnic.” (Bonaventura Vulcanius, “De literis et lingua getarum sive gothorum”, 1597)

Ne întrebăm, ne intrebăm...

Ce facem, domnilor istorici, cu toate aceste izvoare, cu toate afirmaţiile de mai sus? Le "ocolim" pentru că nu convin? Le ignorăm pentru că nu se pliază pe versiunea oficială a naşterii noastre ca popor şi al limbii noastre? Păstrăm neschimbate paginile manualului de istorie antică doar pentru că orice alt gen de teorie clatină cariere şi lucrări împământenite ca fiind izvorâtoare de adevăr absolut?

Volumul de informaţii despre daci este unul imens. Ignorarea acestor dovezi de către cei ce au calitatea şi responsabilitatea de a ne scrie istoria oficială poate fi interpretată drept un semn de rea-credinţă sau, cu atât mai grav, de superficialitate profesională.

Sunteţi datori, domnilor istorici, prin prisma meseriei pe care singuri aţi ales-o, să daţi la o parte vălul necunoaşterii de pe ochii opiniei publice, să-i informaţi pe contemporanii dumneavoastră asupra descendenţei lor, să le redaţi mândria şi amintirea a ceea ce străbunii lor au însemnat şi au lăsat în urmă şi să faceţi ceea ce v-aţi angajat să faceţi: scormoniţi trecutul, căci multe adevăruri ascunde!