O nouă palmă pe obrazul istoriei naţionale: altă statuie a lui Traian va fi amplasată în Bucureşti

macheta statuii lui Traian ce va fi amplasată în Piaţa Romană

un articol de Valentin Roman

Statul, primăriile şi Ministerul Culturii nu au bani pentru a susţin cercetarea arheologică. Şi nu au bani nici pentru a proteja obiectele de patrimoniu imobil sau pentru a demara programe de turism cultural care să aibă drept scop promovarea vestigiilor milenare pe care ţara noastră (încă) le are.

Sau, atunci când sunt ceva bani, ei se duc preferenţial, către anumite proiecte, precum îi era meteahna lui Kelemen Hunor pe vremea când se afla la cârma Ministerului Culturii (detalii AICI).

În schimb, se găsesc bani pentru a posta încă o statuie de-a împăratului Traian în Bucureşti, încă un element care elogiază un monarh străin, ajuns pe aici prin forţa armelor, responsabil de jaful, exploatarea şi crimele cărora autohtonii geto-daci le-au fost supuşi vreme îndelungată.

Continuăm să fim un popor ce tolerează abuzul moral asupra istoriei naţionale şi continuăm să ne lăsăm conduşi de lideri ce nu au nimic în comun cu interesul naţional.

Poate că poziţionarea acestei noi statui în Capitala României nu are un impact imediat în viaţa noastră cotidiană, lipsa sau prezenţa ei acolo nu influenţează ratele pe care le avem la bănci şi nici faptul că mulţi români trăiesc la limita subzistenţei. În schimb, statuia asta reprezintă încă un cui bătut pe capacul sicriului în care unii au decis să ne îngroape istoria.

În continuare Argedava, capitala marelui Burebista, stă uitată, la doar câţiva kilometri de Bucureşti, fără măcar un singur panou care să-i amintească vizitatorului de măreţia regelui get, precum multe alte situri de pe tot cuprinsul ţării.

În continuare manualele de istorie, din liceu şi facultăţi, prin autorii lor, îi ignoră intenţionat pe geto-dacii şi neoliticii acestor pământuri, creatori ai primelor civilizaţii evoluate ale Europei.

În continuare statul finaţează manuale ale secuilor sau ţiganilor, de pildă, dar “uită” să-l amintească pe Decebal în cele de Istorie a Românilor. În continuare statul alege să asfalteze situri arheologice de o importanţă colosală, nu doar naţională, ci şi internaţională, pentru că nu are bani pentru a le ocoli câţiva kilometri.

În continuare Primăria Capitalei tace în legătură cu ştergerea abuzivă a inscripţiei “Budapesta” de pe Arcul de Triumf din Bucureşti. Dar pentru statuia lui Traian, creaţie a lui Salvador Dali, creaţie care, este de la sine înţeles, nu costă 1.000 de euro sau 10.000 de euro, ci cu siguraţă mult mi mult, autorităţile au bani…

Peste 18 milioane de euro pentru spaţii comerciale, stâlpi de iluminat şi o nouă statuie a lui Traian

Investiţia totală necesitată de proiectul de reamenajare a Pieţei Romane din Bucureşti se ridică la aproximativ 18 milioane de euro. Oficialii Primăriei nu au specificat, însă, dacă preţul statuii este inclus în acest buget sau va înseamnă un preţ plătit separat. Potrivit proiectului aprobat de edilii Capitalei,  Piaţa Romană va fi reamenajată, cu mai mulţi copaci, stâlpi de iluminat aşezaţi simetric şi un pasaj subteran pentru pietoni cu spaţii comerciale. Evident, statuia lui Traian va fi poziţionată la loc de cinste, în mijlocul noului perimetru amenajat.

Nu faptul că se investeşte în reamenajarea unor zone importante ale Bucureştiului este ceea ce noi contestăm, ci faptul că, în plan cultural, dacă tot e să alegem personalităţi ale căror statui sau plăci comemorative ar trebui să fie expuse public, se “omit” în continuare mulţi dintre eorii acestui neam.

Este mai mult decât ciudat cum de Capitala României anului 2013 nu are expusă public nici măcar o singură statuie de dac, dar continuăm să-i dedicăm astefel de monumente unui invadator şi hoţ de aur şi resurse de pe pământul nostru.

Bust de dac, Vatican

Şi în timp ce Bucureştiul nu are nici măcar o singură statuie dedicată lui Decebal sau Burebista, grădinile, muzeele şi monumentele Romei păstrează şi azi, la loc de cinste, reprezentările în piatră ale strămoşilor noştri reali.

Persistând în a tolera astfel de lucruri ne expunem la două mari riscuri. Unul ar fi că generaţiile tinere îşi vor însuşi eronat informaţiile privind istoria noastră veche, invadatorii şi jefuitorii vor deveni “părinţi ai naţiunii”, în timp ce adevăraţii eroii ai neamului, cei ce au luptat dârz, de multe ori copleşiţi numeric sau părăsiţi de aliaţi, vor fi uitaţi.

Al doilea pericol, la fel de mare, este acela că, în lipsa unui sistem de valori umane autohtone la care cei tineri să se poată raporta, criza identitară a acestui popor nu numai că va continua, şi chiar se va agrava.

Fiecare element anti-naţional, cât de mic ar părea el acum, va fi, într-un viitor nu foarte îndepărtat, o nouă piesă în puzzle-ul ce va conduce la distrugerea totală a ceea ce a mai rămas din identitatea şi istoria noastră şi la justificarea pretenţiilor teritoriale pe care urmaşii migratorilor, cu obrăznicie, dar pe fondul tăcerii liderilor noştri şi a lipsei noastre, per ansamblu, de reacţie, le afirmă tot mai insistent.